2025-06-14 10:16:56

Ziua Regelui, marcata la Londra prin festivitati spectaculoase.

The Mall, artera imperiala ce leaga Palatul Buckingham de Horse Guards Parade, rasuna din nou sub pasii ritmati ai soldatilor din Divizia Casei Regale. Parada „Trooping the Colour”, care marcheaza oficial ziua de nastere a regelui Charles al III-lea, readuce in centrul atentiei una dintre cele mai spectaculoase traditii ale monarhiei britanice.


Aproape 1.400 de soldati, peste 300 de muzicieni si 250 de gardisti din regimentul de infanterie dau viata unei ceremonii ce isi are radacinile in secolul XVII. In sunet de fanfara si in pasi de defilare impecabil coordonati, regimentele isi poarta stindardele in fata Majestatii Sale, evocand un ritual de loialitate, putere si continuitate.

Traditie regala intre fast si fidelitate militara


Ceremonia „Trooping the Colour” are o istorie veche de aproape trei secole. A fost organizata pentru prima data in forma sa actuala in 1748, in timpul regelui George al II-lea, iar din 1760 a devenit o manifestare anuala, ca o celebrare simbolica a monarhiei. De-a lungul timpului, regii si reginele Marii Britanii au marcat astfel nu doar propriile aniversari, ci si angajamentul fata de natiune si armata.


Charles al III-lea a participat pentru prima oara ca rege la aceasta parada in 2023, calare, asumandu-si cu solemnitate rolul de comandant suprem al fortelor armate. In 2024, sanatatea fragila l-a obligat sa participe dintr-o caleasca alaturi de regina Camilla. Iar in 2025, in ciuda tratamentului oncologic aflat inca in desfasurare, suveranul si-a facut din nou aparitia – o dovada de continuitate si devotament regal.

De la mostenitor la monarh: viata unui rege modern


Nascut la 14 noiembrie 1948 in Palatul Buckingham, Charles Philip Arthur George a fost martorul unuia dintre cele mai lungi regimuri din istoria britanica – cel al mamei sale, regina Elisabeta a II-a. Crescut cu rigoare aristocratica si educat in spiritul datoriei, Charles a devenit print de Wales in 1969 si a traversat decenii in care monarhia a fost atat glorificata, cat si pusa la incercare.


A fost aviator, ofiter naval, filantrop si promotor al sustenabilitatii cu mult inainte ca aceste teme sa devina populare. A fondat peste 20 de organizatii caritabile, a pledat pentru patrimoniul cultural si a imbratisat cauze legate de mediu, urbanism, educatie si agricultura durabila. Iar Romania a devenit, pentru el, o „a doua casa” – locul in care a restaurat case traditionale, a protejat natura si a vorbit cu emotie despre „tara de glorii, tara de dor”.

Incoronarea sa, la 6 mai 2023, a fost nu doar o ceremonie solemna, ci si inceputul unei tranzitii de epoca: de la regalitatea simbolica, asociata unei regine venerabile, la o monarhie activa si constienta de provocarile globale. Regele Charles al III-lea este un monarh care semneaza acorduri internationale, sustine economia circulara, sustine cauze ecologice si, nu in ultimul rand, incearca sa apropie monarhia de cetateni.


Chiar si afectat de problemele de sanatate, Charles al III-lea ramane o prezenta activa in viata politica si diplomatica a Regatului. A efectuat vizite recente in Germania, Italia, Canada si in Insulele Samoa. In 2024 a lansat „Coronation Food Project”, o initiativa de redistribuire a alimentelor pentru a combate risipa alimentara.

Vezi si