2025-02-11 09:31:31

Ziua Indragostitilor la Opera Nationala: mari iubiri puse in scena, la Bucuresti

Opera Nationala Bucuresti sarbatoreste, intre 12 si 16 februarie, Ziua indragostitilor prin montarea unora dintre cele mai faimoase povesti de iubire din repertoriul liric universal: "Cenusareasa" de Serghei Prokofiev (12 februarie), "Trubadurul" de Giuseppe Verdi (13 februarie) si "Barbierul din Sevilla" de Gioachino Rossini (15-16 februarie). In plus, la 14 februarie, Opera Nationala Bucuresti organizeaza, de la ora 18:30, un Concert de Ziua indragostitilor, in care vom putea admira cateva dintre duetele lirice celebre ale umanitatii cantand iubirea.


"Cenusareasa" (de Serghei Prokofiev) - miercuri, 12 februarie, ora 18:30


Sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, baletul "Cenusareasa" de Prokofiev este o arhicunoscuta poveste de basm si o nemuritoare lectie de iubire, care preaslaveste tuturor generatiilor de spectatori triumful binelui, puterea dragostei si speranta care poate transforma chiar si cele mai grele incercari intr-un final fericit. Unul dintre cele mai cunoscute balete din toate timpurile, "Cenusareasa" de Prokofiev este un spectacol pentru toate varstele, care recreeaza o radiografie a diferentelor sociale care evidentiaza contrastul dintre bogatie si simplitate, dintre privilegiu si lupta pentru supravietuire, oferindu-ne, in acelasi timp, o lectie despre speranta si dreptate.


"Trubadurul" (de Giuseppe Verdi) - joi, 13 februarie, ora 18:30


Avand libretul scris dupa tragedia dramatica "El trovator" de Antonio Garcia Gutiérrez (publicata la 1836), povestea operei "Trubadurul" se consuma in Spania secolului XV si se centreaza pe relatia complicata dintre contele Alvaro de Luna, trubadurul Manrico si contesa Leonora (de care amandoi barbatii sunt indragostiti). Desigur, intriga povestii nu se rezuma la gelozia pe care contele de Luna o resimte la adresa rivalului sau, trubadurul Manrico (pe care si Leonora, la randul ei, il iubeste).


"Barbierul din Sevilla" (de Gioachino Rossini) – sambata-duminica, 15-16 februarie, ora 18:30


Inspirata de piesa de teatru, opera "Le Barbier de Séville" de Beaumarchais a fost compusa de Gioachino Rossini intr-un timp extrem de scurt (doar 13 zile) si recreeaza o stare exceptionala de buna dispozitie, in sala de spectacol, pentru ca ii readuce in lumina reflectoarelor pe fermecatorul barbier spaniol Figaro (plin de umor, curajos si romantic), pe indragostitul si nelinistitul conte Almaviva, pe preafrumoasa Rosina si pe posesivul doctor Bartolo. "Barbierul din Sevilla" a ramas in repertoriul universal al marilor teatre lirice de pretutindeni atat pentru remarcabila poveste conturata de personaje adorate de marele public cat si pentru actiunea acesteia de un comic extraordinar.


Vezi si