2025-08-21 05:45:35

Zidul care desparte SUA de Mexic va fi vopsit in negru, pentru a atrage caldura si a descuraja escaladarea lui

Secretarul american al Securitatii Interne, Kristi Noem, a anuntat marti ca intregul zid de-a lungul frontierei dintre Statele Unite si Mexic va fi vopsit in negru pentru a-l face sa fie mai fierbinte de la soare, cu scopul de a descuraja incercarile de escaladare. In timpul unei vizite de-a lungul unei portiuni a zidului din New Mexico, oficialul a precizat ca aceasta idee a venit direct de la presedintele Donald Trump, relateaza Le Figaro.


„Aceasta a fost o cerere specifica a presedintelui, deoarece, la temperaturi ridicate, atunci cand ceva este vopsit in negru, obiectul devine si mai cald si va fi si mai dificil pentru oameni sa se catere pe el. Asadar, vom vopsi tot zidul de la frontiera sudica in negru pentru a descuraja persoanele sa intre ilegal in tara noastra”, a declarat Kristi Noem, aparand in fata presei cu rola de vopsea in mana.


Potrivit autoritatilor, vopseaua neagra va servi si pentru a proteja metalul impotriva ruginii. Mike Banks, seful patrulelor de frontiera, a confirmat ca aceasta masura va completa eforturile existente pentru securizarea frontierei.


In timpul primului sau mandat, cel de-al 47-lea presedinte al Statelor Unite a facut din construirea zidului de frontiera unul dintre pilonii politicii sale in materie de imigratie, in ciuda mai multor intarzieri juridice si logistice. Finantarea alocata pentru finalizarea acestuia ar trebui sa ajunga la 46 de miliarde de dolari, gratie adoptarii proiectului sau bugetar „Big Beautiful Act” in aceasta vara. Paralel cu construirea zidului, Donald Trump continua desfasurarea a mii de militari de-a lungul frontierei.


„Traversarea acestor teritorii este considerata ca o intrare intr-o baza militara, ceea ce permite retinerea de catre patrulele de frontiera si ale Departamentul Apararii”, a declarat la inceputul acestui an secretarul apararii, Pete Hegseth.


Potrivit lui Kristi Noem, constructia zidului continua cu 800 de metri de bariera pe zi.


„Zidul de frontiera va avea un aspect foarte diferit in functie de topografia si geografia locului in care este construit”, a spus ea, adaugand ca echipele lucreaza inclusiv la infrastructuri plutitoare care sa serveasca drept zid. Ministrul are in vedere cei aproximativ 3.200 de kilometri de frontiera dintre Statele Unite si Mexic, de-a lungul raului Rio Grande.


Anuntul vine in contextul in care numarul trecerilor ilegale la frontiera sudica a Statelor Unite inregistreaza o scadere istorica. In iunie, putin peste 6.000 de migranti au fost interceptati, un numar mult inferior varfurilor inregistrate in timpul administratiei Biden, cand erau peste 6.000 de arestari zilnice.


Vezi si