Zendaya si Tom Holland s-au casatorit in secret
Zendaya si Tom Holland sunt unul dintre cele mai iubite cupluri de la Hollywood, iar aparitiile lor comune i-au entuziasmat intotdeauna pe admiratorii lor. Vestea logodnei celor doi artisti a venit ca un pas firesc si toata lumea a asteptat cu infrigurare o nunta ca in povesti. Numai ca cei doi indragostiti au avut alte planuri, pe care le-au si pus in practica discret. Ce-i drept, a existat un indiciu ca lucrurile ar fi evoluat spre casatorie: Zendaya a aparut saptamana trecuta purtand un "inel foarte asemanator unuia de casatorie", dupa cum au remarcat paparazzii. Doar ca nimanui nu i-a venit sa creada ca marele eveniment s-ar fi putut petrece "pe muteste". Si totusi...
Stilistul Zendayei, Law Roach, a dezvaluit aseara, pe covorul rosu de la SAG Awards, ca actrita s-a casatorit cu Tom Holland, declarand pentru Access Hollywood: "Nunta a avut deja loc. Ati ratat-o”. Reporterul a intrebat neincrezator: "Este adevarat?”, iar Roach a confirmat: "Este foarte adevarat”.
Desi foarte prezenti la evenimente si aflati mereu in atentia publica, Tom Si Zendaya reusesc sa isi pastreze momentele cu adevarat importante departe de ochii curiosilor, fara sa faca spectacol mediatic. Cei doi, care s-au cunoscut pe platourile de filmare ale filmului "Spider-Man: Homecoming” de la Marvel in 2016, si-au facut publica relatia in 2021. Zvonurile despre logodna lor au inceput sa circule dupa ce Zendaya a fost vazuta la ceremonia Globurilor de Aur de anul trecut cu un inel cu diamant de cinci carate pe mana stanga. Ulterior, Holland a confirmat ca erau logoditi dupa ce l-a corectat pe un reporter care s-a referit la Zendaya ca fiind iubita lui.
Acum, atat jurnalistii mondeni, cat si fanii asteapta o confirmare chiar de la proaspetii insuratei si un anunt privind organizarea unei ceremonii fastuoase, ca doar suntem la Hollywood, totusi. Poate nu chiar doua nunti extravagante, cum au facut Jennifer Lopez si Ben Affleck in urma cu cativa ani, ci doar una si buna - publica sa fie!
Sursa foto: The Hollywwod Reporter