2025-02-07 20:48:11

Zeci de decese in Ankara si Istanbul, din cauza consumului de alcool contrafacut

Cel putin 33 de persoane au murit la Ankara, iar alte 20 se afla in spital, la terapie intensiva, dupa ce au consumat alcool contrafacut, a anuntat vineri biroul guvernatorului provinciei, transmite France Presse.


Alcoolul falsificat cu metanol, un alcool industrial diferit de etanolul utilizat in bauturile alcoolice, este suspectat de a fi cauza deceselor.


13 persoane suspectate ca vindeau alcool contrafacut au fost arestate, a anuntat vineri guvernatorul provinciei, Vasip Sahin.


Mai mult de 100 de tone de alcool contrafacut au fost confiscate in Konya (centru), Düzce (nord-vest) si Ankara, a adaugat el.


Cel putin 38 de persoane au murit in decurs de patru zile si la Istanbul, in ianuarie, dupa ce au consumat alcool falsificat. Alte 26 au fost plasate la terapie intensiva. Guvernoratul Istanbulului a refuzat sa dea vreo declaratie pentru France Presse daca numarul victimelor a crescut de atunci.


Retailerii de alcool acuza guvernul ca este indirect responsabil pentru acest val de decese din cauza taxelor ridicate aplicate bauturilor alcoolice, care, potrivit lor, incurajeaza productia clandestina. Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan, un musulman devotat acuzat de adversarii sai ca vrea sa islamizeze societatea, a luat pozitie in mai multe randuri impotriva consumului de alcool sau tutun, noteaza news.ro.


Vezi si