Vine canicula!
Vin cele mai fierbinti zile din aceasta vara. Romania va intra incepand de maine, 30 iulie, sub influenta unui nou val de canicula, care se va extinde treptat din vestul tarii catre restul regiunilor. Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a anuntat ca temperaturile vor continua sa creasca in urmatoarele zile, iar intensitatea maxima a valului de caldura este estimata in perioada 3-6 august.
Aerul tropical care avanseaza dinspre sud-vestul Europei va aduce o crestere treptata a temperaturilor, iar primele regiuni afectate vor fi Banatul si Crisana. Joi, maximele vor ajunge la 35-36 de grade, iar vineri vor urca la 37-38 de grade, cu valori care pot atinge 39 de grade in mod izolat.
In weekend, canicula se va extinde si in alte regiuni. Meteorologii estimeaza temperaturi de aproximativ 35 de grade local in Maramures, Transilvania si Oltenia, precum si izolat in Muntenia si Moldova. In acelasi timp, disconfortul termic va deveni tot mai accentuat.
In vestul tarii temperaturile maxime se vor mentine, in medie, intre 38 si 39 de grade pana in jurul datei de 6 august, dupa care exista o probabilitate ridicata ca valorile termice sa inceapa sa scada.
Dar "Nu la fel vor sta lucrurile pentru partea de sud a tarii unde vremea caniculara si disconfortul termic vor fi in accentuare mai tarziu, incepand cu data de 3 august si este posibil sa persiste pana in jurul datei de 9 august”, potrivit ANM.