Venezuela: presedintele a mutat Craciunul!
Presedintele Venezuelei Nicolas Maduro, care in aceasta perioada este ocupat sa umple puscariile tarii cu opozanti in contextul represiunii guvernamentale contra amplelor proteste provocate de fraudarea alegerilor din luna iulie, a facut un anunt care se constituie intr-o adevarata premiera mondiala: a decretat inceperea Craciunului luna viitoare!
"Septembrie miroase a Craciun! In acest an si pentru a va onora pe toti, pentru a va multumi tuturor, voi decreta inceputul Craciunului la 1 octombrie. Craciunul a sosit pentru toata lumea, in pace, bucurie si securitate”, a transmis Maduro.
Cu cateva ore inainte ca presedintele sa faca anuntul, autoritatile din Venezuela au emis un mandat de arestare pentru principalul sau rival, liderul opozitiei Edmundo Gonzalez, acuzandu-l de "infractiuni legate de terorism". Coalitia de opozitie care il sprijina pe Gonzalez afirma ca alegerile prezidentiale au fost fraudate si a publicat online fisele de numarare a voturilor. Conform expertilor, aceste fise sugereaza ca Maduro ar fi pierdut presedintia. Parchetul, controlat de presedintele contestat inclusiv pe plan international, l-a citat imediat pe oponent si este de asteptat ca acesta sa ajunga dupa gratii.
De altfel, represiunea impotriva protestatarilor este de amploare in Venezuela. Cel putin 2.400 de persoane au fost deja arestate, iar "Mos Craciun" de la presedintie a ordonat deschiderea a doua noi inchisori pentru protestatarii retinuti si a cerut in mod deschis ca toti cei care au participat la demonstratii sa fie incarcerati.
SUA si alte guverne au solicitat autoritatilor din Venezuela sa publice datele legate de vot pentru a valida rezultatul alegerilor. In aceasta saptamana, oficialii americani au anuntat si confiscarea unui avion venezuelean utilizat de Maduro pentru deplasari internationale. Dar, ce bine, de la 1 octombrie in Venezuela va veni Craciunul!
Sursa foto: The Daily Beast