
Un fragment major, lung de 19 km, s-a desprins din cel mai mare iceberg din lume
Pentru prima data, un fragment major, aproape la fel de mare ca Parisul, s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume, a carui deriva din Antarctica este urmarita de sateliti, au declarat vineri cercetatori, relateaza AFP.
Cel mai mare aisberg din lume este o platforma imensa de gheata in prezent cu lungime de 80 km, o suprafata de 3.360 de kilometri patrati, care s-a separat de Antarctica in 1986. Dupa ce a ramas acolo timp de decenii, aisbergul se deplaseaza lent din decembrie spre insula britanica Georgia de Sud, mai la nord, purtat de curentii oceanici puternici.
Pana acum, acest colos de gheata cunoscut sub numele de A23a a ramas mai degraba intact.
Dar imaginile de vineri de la un satelit european analizate de AFP si confirmate de doi oameni de stiinta arata ca o portiune alungita de aproximativ 19 km lungime si cel mult 6 km latime, s-a desprins. Acest fragment, de aproximativ 79 km2 conform masuratorilor efectuate de sateliti, pluteste de acum si in apele glaciale.
'Aceasta este fara nicio indoiala prima bucata semnificativa a aisbergului care a aparut' pana in prezent, a declarat oceanograful Andrew Meijers de la British Antarctic Survey, care urmareste indeaproape deplasarea aisbergului.
Soledad Tiranti, glaciolog aflat in prezent la bordul navei de spargator de gheata ARA Almirante Irrzar a marinei argentiniene, a confirmat, de asemenea, a confirmat ca o bucata s-a 'desprins'.
Potrivit lui Andrew Meijers, aisbergurile sunt traversate de fracturi profunde si, desi acest exemplar monumental s-a micsorat de-a lungul timpului si a pierdut anterior o bucata mult mai mica, a 'rezistat bine'. 'Este un semn ca aceste deficiente incep sa se sparga', a apreciat el.
In trecut, alte aisberguri gigantice s-au prabusit 'relativ rapid, in cateva saptamani', odata ce au inceput sa piarda bucati mari.
Cu toate acestea, este dificil de spus daca aceasta fragmentare este dovada unei schimbari mult mai importante in curs.
'Modul in care aceste lucruri se dezintegreaza nu este cu adevarat o stiinta exacta... este foarte greu de spus daca se va dezmembra intr-o mie de bucati sau daca va ramane intact', a explica Andrew Meijers.
In opinia lui, este putin probabil ca traiectoria A23 spre Georgia de Sud, o zona cruciala de hranire pentru speciile de lei de mare si pinguini, sa se schimbe din cauza pierderii acestui fragment.
Dar o fragmentare suplimentara ar reduce 'amenintarea pentru fauna', deoarece animalele ar putea sa se deplaseze mai usor in ocean, intre blocuri de gheata mai mici, pentru a gasi hrana, a adaugat oceanograful.
Potrivit lui Soledad Tiranti, aisbergul ar trebui sa-si continue calatoria spre nord, dar traiectoria sa exacta va depinde de influenta curentilor.