
Un bucurestean si-a facut cea mai eco transformare a Golfului
Un roman din Bucuresti si-a transformat un Volkswagen Golf de la inceputul anilor '90 intr-o masina electrica si i-a pus si panouri solare. Adaptarea a trecut toate testele tehnice, astfel incat posesorul a omologat-o la RAR si are acum numere verzi. Ca putere, vorbim de aproximativ 50 CP si o autonomie de aproape 100 de kilometri pentru ”noul” Volkswagen Golf. Toata schimbarea a durat cam doi ani, timp in care omul a trecut pe la trei service-uri.
Emilian spune ca investitia a fost de aproximativ 6000 de euro, pentru ca i-a schimbat motorul, vitezele si i-a montat fotovoltaicele pe capota. E drept ca masina merge mai incet decat atunci cand a iesit pe usile fabricii, dar se asteapta ca economiile pe care le va face la combustibil, plus avantajele aduse de numerele verzi sa amortizeze banii bagati. Pe langa faptul ca masina sa electrica se incarca solar, nu doar la priza, acum a primit si loc de parcare gratuit in parcarile primariei si va plati impozite mai mici.
Sursa foto: Zee News