
UE: reglementari mai avantajoase pentru pasagerii aerieni
Uniunea Europeana adopta reguli noi pentru zboruri, care le vor asigura mai multe drepturi si despagubiri mai mari pasagerilor companiilor aeriene. Cele 27 de tari ale UE au ajuns la un acord asupra unei serii de constrangeri impuse companiilor aeriene pentru a proteja drepturile pasagerilor, a reglementa compensatiile pentru intarzieri si termenul obligatoriu de raspuns la reclamatii.
Acordul stabileste "peste 30 de noi drepturi" pentru pasageri, aplicabile intre momentul in care isi cumpara biletul si momentul in care ajung la destinatie si reprezinta incheierea unui proces de 12 ani de negocieri. Printre noile prevederi: drepturi sporite pentru pasagerii cu dizabilitati sau mobilitate redusa, un mecanism automat de compensare in cazul anularii zborului si criterii de compensare pe care companiile aeriene vor fi obligate sa le respecte in caz de intarziere.
Consiliul UE a dat un comunicat in care explica faptul ca noul cadru stabilit prin acest acord isi propune sa stabileasca reguli "mai simple si mai clare" pentru pasageri, pastrand in acelasi timp concurenta intre companiile aeriene in cadrul pietei interne. Documentul, aprobat de ministrii transporturilor din statele membre, urmeaza sa fie prezentat Parlamentului European.
Sursa foto: Tech Xpert