Tristete: cand ultimul magazin alimentar din oras se inchide
O comunitate din nordul Italiei trece printr-o situatie critica dupa ce ultimul magazin alimentar din localitate a pus lacatul pe usa. Este vorba despre oraselul Ceregnano, situat in provincia Rovigo, unde minimarketul Crai de pe Via Roma a tras obloanele la finalul lunii octombrie. Motivul: proprietarii afacerii, Luisa Zanini si Domenico Costanzo, au ajuns la varsta pensionarii si au decis sa se retraga din activitate dupa 17 ani de munca neintrerupta in bacania de unde-si faceau cumparaturile de zi cu zi localnicii.
Cei doi au sperat pana in ultimul moment ca un antreprenor mai tanar va dori sa cumpere magazinul si sa duca mica afacere mai departe, dar nimeni nu a fost interesat, astfel ca inchiderea a devenit inevitabila. De fapt, intreaga localitate se afla in declin in ultimii ani, cu populatie imbatranita (tinerii sunt de mult mutati in cautarea unor slujbe in marile orase) si cu pravalii a caror marfa nu mai are cautare. Pana si unica macelarie din Ceregnano s-a inchis, la sfarsitul anului trecut, desi era vorba despre o afacere trecuta din generatie in generatie.
Intr-o comunitate mica, in care toata lumea se cunoaste, targuielile cotidiene sunt mai degraba un tabiet decat o necesitate stringenta, fiind insotite si de ceva socializare. Timp de aproape doua decenii, spatiul minimarketului a functionat ca un adevarat loc de intalnire pentru oamenii din cartier, care veneau nu doar pentru provizii, ci si pentru a schimba cateva vorbe. Astfel incat despartirea a fost marcata de un val de simpatie din partea vecinilor si a clientilor fideli, care au venit sa-si ia ramas bun cu imbratisari, mesaje emotionante si urari de sanatate pentru anii de pensie.
Inchiderea magazinului a declansat o stare profunda de neliniste in randul locuitorilor, in special al celor in varsta, pentru care deplasarea in afara orasului este dificila sau chiar imposibila fara ajutorul rudelor; ei vor fi nevoiti sa isi faca cumparaturile in oraselul invecinat, unde functioneaza un magazin bine aprovizionat, dar distanta reprezinta un obstacol major pentru cei fara permis sau fara sprijin de transport.
Sursa foto: Il Gazzettino