Traficul aerian se desfasoara in conditii de iarna pe aeroportul Henry Coanda
Traficul aerian pe Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti se desfasoara in conditii de iarna, dar in parametri normali, conform planului de zbor, iar aeronavele aterizeaza si decoleaza in siguranta, informeaza Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti (CNAB).
Nicio cursa nu a fost anulata din motive meteo, insa unele zboruri pot inregistra intarzieri de aproximativ treizeci de minute la decolare, determinate de degivrarea aeronavelor, intarzieri care pot ajunge sau depasi o ora.
Pistele, platformele si caile de rulare a aeronavelor sunt deschise si operationale, fiind asigurate conditiile pentru desfasurarea operatiunilor aeriene. Se intervine constant cu utilajele proprii pentru mentinerea suprafetei de miscare in conditii bune de operare.
"Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti asigura pasagerii ca face toate eforturile necesare pentru derularea in in siguranta si securitate a tuturor operatiunilor de pe aeroport. Informatii in timp real despre situatia zborurilor pe Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti pot fi gasite pe pagina de web www.cnab.ro. Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti recomanda pasagerilor sa isi ia masurile necesare pentru a se prezenta in timp la aeroport", precizeaza CNAB.