
TikTok, noi procese in SUA pentru ca nu protejeaza tinerii
TikTok se confrunta cu noi procese intentate de 13 state din SUA si Districtul Columbia, care acuza populara platforma de socializare ca nu protejeaza tinerii, transmite Reuters, preluat de news.ro.
Procesele intentate separat in New York, California, Districtul Columbia si alte 11 state, extind lupta juridica a TikTok, detinuta de China, cu autoritatile de reglementare din SUA, si cer noi sanctiuni financiare impotriva companiei.
Statele acuza TikTok ca foloseste in mod intentionat un software care creeaza dependenta, conceput pentru a-i face pe copii sa urmareasca platforma cat mai mult si des posibil si ca prezinta gresit eficienta moderarii continutului.
”TikTok cultiva dependenta de retelele sociale pentru a creste profiturile corporative”, a declarat procurorul general din California, Rob Bonta, intr-un comunicat.
”TikTok vizeaza in mod intentionat copiii, deoarece stiu ca copiii nu au inca apararea sau capacitatea de a crea limite sanatoase in jurul continutului care provoaca dependenta.”
TikTok incearca sa maximizeze timpul petrecut de utilizatori pe aplicatie pentru a-i viza cu reclame, spun statele.
”Tinerii au probleme de sanatate mintala din cauza platformelor de socializare precum TikTok, care creeaza dependenta”, a declarat procurorul general din New York, Letitia James.
TikTok a declarat marti ca nu este deloc de acord cu afirmatiile, ”dintre care multe le consideram inexacte si inselatoare”, si ca a fost dezamagita de faptul ca statele au ales sa dea in judecata ”in loc sa lucreze cu noi la solutii constructive pentru provocarile la nivel de industrie”.
TikTok ofera functii de siguranta, inclusiv limite implicite de timp de ecran si setari implicite de confidentialitate pentru minorii sub 16 ani, a spus compania.
Procurorul general din Washington D.C., Brian Schwalb, a sustinut ca TikTok opereaza o afacere de transmitere de bani fara licenta prin intermediul functiilor sale de streaming live si moneda virtuala.
"Platforma TikTok este periculoasa prin design. Este un produs intentionat care da dependenta, care este conceput pentru a-i face pe tineri dependenti de ecranele lor", a spus Schwalb intr-un interviu. ”CLUB DE STRIPTEASE VIRTUAL FARA RESTRICTII DE VASTA”
Procesul de la Washington a acuzat TikTok ca faciliteaza exploatarea sexuala a utilizatorilor minori, spunand ca fluxul live si moneda virtuala TikTok ”functioneaza ca un club de striptease virtual fara restrictii de varsta”.
Illinois, Kentucky, Louisiana, Massachusetts, Mississippi, New Jersey, Carolina de Nord, Oregon, Carolina de Sud, Vermont si statul Washington au dat in judecata compania marti.
In martie 2022, opt state, inclusiv California si Massachusetts, au declarat ca au lansat o investigatie la nivel national cu privire la impactul TikTok asupra tinerilor.
Departamentul de Justitie al SUA a dat in judecata TikTok in august, pentru ca nu a protejat confidentialitatea copiilor in aplicatie.
Alte state au dat in judecata anterior TikTok pentru ca nu a protejat copiii de vatamari, inclusiv Utah si Texas.
TikTok a respins luni acuzatiile intr-un dosar judecatoresc. Compania-mama chineza a TikTok, ByteDance, contesta o lege din SUA care ar putea interzice aplicatia in Statele Unite.