2024-11-22 14:20:47

Theo Rose & Smiley, piesa noua

Daca spui Theo Rose si Smiley, spui deja succes garantat. Iar colaborarea lor recenta are toate sansele de a deveni hit, mai ales ca Smiley a brevetat deja reteta valsului in duet impreuna cu Feli. 

"Ultimul dans” se recomanda ca "valsul povestilor de iubire fara sfarsit", care tin o viata intreaga si parca si dincolo de ea, spune Theo Rose: "Eu cred in iubire si in puterea muzicii de a o celebra in toata profunzimea si eternul ei. Ma emotioneaza povestile de iubire fara sfarsit, care traverseaza etape, decenii, viata si dincolo de ea. Cred ca exista iubiri care nu se termina, iar coloana lor sonora poate fi valsul, acest vals, acest <<Ultimul dans>>, care este incarcat de tot ce picteaza o dragoste de la primii ei fluturi in stomac pana la capitolele care ii fac radacinile sa fie eterne.".

Iubirile pentru toata viata chiar exista, iar Smiley este martor la una dintre ele, cea a parintilor lui, care l-au inspirat si care au fost, de altfel, si primii care au auzit piesa: "Am pus piesa parintilor mei si dupa primele acorduri s-au ridicat si au inceput sa danseze, fara sa stie ca ei au fost inspiratia mea pentru acest vals. Cred ca au simtit si s-au regasit din prima secunda in ea. Este foarte emotionant sa poti compune si canta despre iubire in cele mai profunde manifestari ale ei. Cred in iubirile de-o viata, vad asta si la parintii mei si la alte cupluri, si mai cred ca valsul este muzica lor, a noastra si a oricui iubeste si este etern indragostit. (...) Ma bucur sa aduc o ocazie in plus indragostitilor sa se imbratiseze, sa se gandeasca unul la altul si sa valseze pe muzica si prin viata toata.”, povesteste Smiley.

Lansata in urma cu doar cateva ore, "Ultimul dans" are, bineinteles, si un videoclip oficial si fost foarte bine primita de internauti. Enjoy!


Sursa foto: Romania TV

Vezi si