2023-08-29 11:23:58

"The Idol", oprit dupa primul sezon

Final anticipat pentru cel mai controversat serial al anului: "The Idol" nu va mai avea un al doilea sezon, in urma valului de critici pe care l-a atras. ProductiaHBO realizata de Sam Levinson si Abel "The Weeknd” Tesfaye, care a impartit ecranul cu fiica lui Johnny Depp si a Vanessei Paradis, Lily-Rose s-a incheiat - dupa doar cinci episoade, scurtate fata de cele sase episoade planificate initial - pe 2 iulie, a anuntat in cele din urma platforma de streaming, dupa ce producatorii lasasera subiectul "in coada de peste", in caz ca s-ar fi decis, totusi, continuarea.

"The Idol" a facut valuri cu mult inainte de lansare, odata ce au aparut zvonuri despre inlocuiri nejustificate in distributia anuntata initial. Actorii au facut declaratii din care rezulta incertitudinea propriilor contracte, iar publicatia Rolling Stone a scris, in luna martie, acuzatii grave despre un platou de filmare toxic, la care The Weeknd a raspuns postand o scena eliminata in care personajul sau descria Rolling Stone ca fiind "irelevant".

Desi la aparitie serialul a fost intampinat cu cea mai larga gama de reprosuri si critici vizand aspecte scandaloase, bizar este ca la premiera de la Cannes intreaga echipa de productie fusese aplaudata minute in sir la scena deschisa. 

"<The Idol> a fost unul dintre cele mai provocatoare programe originale ale HBO si suntem multumiti de raspunsul puternic al publicului (...) Dupa multa gandire si consideratie, HBO, precum si creatorii si producatorii au decis sa nu mearga mai departe cu un al doilea sezon. Suntem recunoscatori creatorilor, distributiei si echipei pentru munca lor incredibila”, a declarat un purtator de cuvant al HBO.


Sursa foto: Variety


Vezi si