2024-05-06 07:51:45

Tesla americana, in proces cu Tesla indiana

Tesla, producatorul auto al lui Elon Musk, a dat in judecata un producator indian de baterii pentru incalcarea marcii sale comerciale prin utilizarea numelui ”Tesla Power” pentru a-si promova produsele, solicitand despagubiri si o ordonanta permanenta impotriva companiei de la un judecator din New Delhi, transmite Reuters.

 Tesla, intr-o audiere la Inalta Curte din Delhi de saptamana aceasta, a declarat ca compania indiana a continuat sa-si faca publicitate produselor cu marca ”Tesla Power”, in ciuda unei notificari de incetare si renuntare trimisa in aprilie 2022, conform detaliilor procedurilor publicate vineri pe site-ul instantei.


In timpul audierii, compania indiana, Tesla Power India Pvt Ltd, a sustinut ca principala sa activitate este producerea de ”baterii cu plumb-acid” si ca nu are intentia de a produce vehicule electrice. Judecatorul a permis firmei indiene trei saptamani sa depuna raspunsuri scrise dupa ce aceasta a predat un set de documente in sprijinul apararii sale, arata dosarul instantei.


Compania Tesla a lui Musk este incorporata in Delaware si a acuzat compania indiana ca foloseste denumirile comerciale ”Tesla Power” si ”Tesla Power USA”.


Dosarul tribunalului include capturi de ecran ale unui site web care arata ca Tesla Power USA LLC avea, de asemenea, sediul in Delaware si a fost ”recunoscuta pentru ca este un pionier si lider in introducerea de baterii la preturi accesibile”, cu ”o prezenta foarte puternica in India”.


Un reprezentant al Tesla Power a declarat pentru Reuters ca a fost prezenta in India cu mult inainte de Tesla lui Musk si ca are toate aprobarile guvernamentale.


”Nu am pretins niciodata ca suntem legati de Tesla lui Elon Musk”, a spus Manoj Pahwa, de la Tesla Power.


Tesla i-a spus judecatorului ca a descoperit ca compania indiana ii folosea numele de marca in 2022 si a incercat fara succes sa o impiedice sa faca acest lucru, fortand-o sa declanseze procesul.


Cazul vine dupa ce Musk si-a anulat vizita planificata in India pe 21 aprilie pentru a se intalni cu prim-ministrul Narendra Modi.


Cateva zile mai tarziu, Musk a facut o vizita surpriza in China si a facut progrese in lansarea pachetului sau avansat de asistenta a soferului, o miscare pe care multi comentatori indieni au numit-o un afront. Cazul marcii Tesla India va fi audiat pe 22 mai.

Vezi si