Suedia: bani seriosi imigrantilor pentru repatriere
O tara din Europa ofera pana la 32.000 de euro persoanelor care aleg sa paraseasca voluntar tara si sa se intoarca in statul de origine. Ajutorul, majorat de 35 de ori de la inceputul anului, a atras deja sute de cereri, iar o familie poate primi pana la aproximativ 55.000 de euro. Banii pot fi obtinuti pentru relocarea in tara de origine sau intr-un alt stat in care persoana respectiva are dreptul de sedere, dar nu pentru relocarea intr-un alt stat membru al Uniunii Europene, al Spatiului Economic European sau in Elvetia.
Este vorba despre Suedia, pana nu demult considerata un adevarat paradis primitor pentru solicitantii de azil. n Suedia exista un program de intoarcere voluntara inca din 1984, dar pana acum foarte putine persoane au apelat la asistenta financiara.
Guvernul de la Stockholm justifica masura cresterii acestor compensatii prin dorinta de a le permite persoanelor care nu au reusit sa se integreze in societatea suedeza sa ia un nou inceput in tara lor de origine. In acelasi timp, se considera ca intoarcerea unei parti a populatiei ar putea contribui la dezvoltarea economiei si a pietei muncii din tarile lor de origine.
Oferta nu este disponibila pentru toti strainii care locuiesc in tara. Pentru a fi eligibile, printre altele, persoanele care doresc sa beneficieze de acesti bani pentru a se intoarce in tara de origine trebuie sa aiba un permis de sedere suedez valabil.
Un adult poate primi in prezent pana la 350.000 de coroane, adica aproximativ 32.000 de euro. Un cuplu casatorit sau necasatorit poate primi maximum 500.000 de coroane. Ajutorul maxim pentru o intreaga familie este de 600.000 de coroane, adica aproximativ 55.000 de euro. Se acorda o suma suplimentara de 25.000 de coroane, adica aproximativ 2.300 de euro, pentru fiecare copil. Inainte de aceasta majorare, ajutorul era mult mai mic. Un adult putea primi doar 10.000 de coroane. Suedia a majorat astfel aceasta suma de 35 de ori.
Sursa foto: Sveriges Radio