SUA: Donald Trump face cinste cu lupte MMA de ziua lui
Presedintele american Donald Trump isi va sarbatori ziua de nastere, pe 14 iunie, cu sase lupte de MMA (arte martiale mixte) organizate chiar la Casa Alba. Pentru aceasta distractie populara, se construieste o arena temporara, dotata cu celebra cusca regulamentara pentru luptatori. O instalatie metalica uriasa este vizibila acum in spatele Casei Albe. Pe aceasta structura urmeaza sa fie instalate proiectoare care sa lumineze cele sase meciuri anuntate de UFC (Ultimate Fighting Championship), organizatia care domina artele martiale mixte (MMA). Un octogon – platforma inconjurata de un grilaj in care au loc luptele – si gradene urmeaza de asemenea sa fie instalate.
Costul total al evenimentului este estimat la 60 de milioane de dolari si este suportat de UFC. "UFC plateste. Niciun ban public nu este folosit” la aceasta instalatie, a declarat un oficial de la Casa Alba. Seful UFC, Dana White, un apropiat al lui Donald Trump, a respins acuzatii cu privire la faptul ca organizeaza un eveniment politic. "Ceea ce se intampla este ca eu cheltuiesc o gramada de bani pentru a sarbatori cei 250 de ani ai Statelor Unite”, a declarat el pentru revista Time (SUA sarbatoresc pe 4 iulie 250 de ani de la Declaratia de Independenta din 1776).
La evenimentul de ziua sefului de la Casa Alba, una dintre lupte va avea loc intre francezul Ciryl Gane si brazilianul Alex Pereira, pentru titlul mondial interimar la categoria grea. Principalul duel va avea loc intre spaniolul Ilia Topuria, neinvins si al doilea in clasamentul tuturor categoriilor la un loc ale UFC, si americanul Justin Gaethje, la centura usoara. Aproximativ 4.500 de invitati urmeaza sa se aseze pe peluza de sud a Casei Albe, iar alti pana la 100.000 vor putea urmari luptele pe un ecran urias intr-un parc adiacent.
Sursa foto: BBC