
Simona Halep, acuzata iar de incalcarea regulamentului antidoping
Simona Halep a fost acuzata de a doua incalcare a regulamentului antidoping, din cauza “neregulilor in pasaportul sau biologic”.
“Agentia Internationala de Integritate a Tenisului (ITIA) confirma ca jucatoarea romana de tenis Simona Halep a fost acuzata de incalcare suplimentara si separata a Programului antidoping de tenis (TADP), legata de nereguli din pasaportul biologic al sportivului (ABP). Simona Halep a fost suspendata provizoriu din octombrie 2022, ca urmare a testarii pozitive pentru substanta interzisa Roxadustat la US Open in august anul trecut”, se arata intr-un comunicat postat de ITIA pe site-ul oficial.
Acuzatia suplimentara, constand in neregulile din pasaportul biologic, s-a bazat pe o evaluare a profilului ABP al Simonei Halep de catre un grup independent de experti ABP. Aceasta acuzatie este separata si in plus fata de cea legata de Roxadustat, din august 2022, care a atras suspendarea provizorie initiala a Simonei Halep.
“Intelegem ca anuntul de astazi adauga complexitate unei situatii deja foarte cunoscute. De la inceputul acestui proces ne-am hotarat sa comunicam cu doamna Halep intr-o maniera empatica, eficienta si oportuna. Desigur, intelegem ca exista un mare interes al mass-media in aceste cazuri. Ar fi nepotrivit ca noi sa comentam detaliile pana la incheierea intregului proces, dar vom continua sa interactionam cu tribunalul independent Sport Resolutions si cu reprezentantii doamnei Halep cat mai rapid posibil”, a declarat Nicole Sapstead, Senior Director pentru Anti-Doping la ITIA.
Halep a reactionat printr-un mesaj postat in social media. Ea acuza ITIA de hartuire si ca incearca insistent sa ii dovedeasca vinovatia desi ea nici macar nu s-a gandit vreodata sa foloseasca o substanta interzisa.