Simona Biles, suport psihologic pentru Ilia Malinin
Jocurile Olimpice de iarna din Italia au produs, pe langa recorduri si performante fantastice, si multa drama. La loc de cinste: "Cazul Ilia Malinin". Exceptionalul sportiv a produs marele soc al Jocurilor la patinaj artistic, la individual masculin. Americanul, care s-a autoproclamat "Quad God" ("Dumnezeul cvadruplelor"), a ratat inexplicabil la programul liber si a terminat doar pe locul 8, dupa ce electrizase o lume intreaga cu evolutia lui in timpul competitiei de patinaj artistic pe echipe, in care - pe langa un exercitiu impecabil - a executat si un salt inapoi spectaculos.
Sportivul de 21 de ani, marea vedeta a Jocurilor Olimpice, a cazut de doua ori pe gheata. Mai mult, lui Ilia nu i-a reusit o saritura importanta si a fost si aici depunctat. Astfel incat, desi era cotat ca pretendentul cu cele mai mari sanse la aurul olimpic, a terminat doar pe locul 8. O surpriza cu atat mai amara, cu cat acesta a fost primul esec suferit de Malinin dupa mai bine de doi ani in care a castigat toate competitiile la care a luat parte.
Pe langa miile de mesaje de pe conturile sale de social media si alte mii de stiri si articole de presa pe acest subiect, a atras atentia o voce mai mult decat avizata care a luat atitudine - cea a unei alte sportive legendare, familiarizata cu pozitia cea mai inalta pe podium la disciplina ei - multipla campioana olimpica si mondiala la gimnastica Simone Biles.
Malinin a marturisit ca a simtit ca nu isi poate controla corpul si ca a fost "inundat" de ganduri negative. Biles, castigatoare a 11 medalii olimpice, a trecut si ea prin blocaje mentale declansate de stres sau anxietate si a tinut sa ia legatura cu patinatorul pentru a-l incuraja si a-i oferi sprijin. "Eram foarte ingrijorata pentru starea lui de sanatate mintala. Cand se asteapta de la tine sa ai cea mai buna prestatie din viata ta si nu reusesti, ma ingrijoreaza cum va afecta asta sanatatea lui mintala si cum va percepe lumea asta.
Am trecut prin asta si eu, asa ca am intrat intr-un mod de protectie. A fost cu adevarat sfasietor. Am facut cateva puncte cheie si i le-am trimis imediat, ca sa stie ca are sprijin in mine", a explicat Simone.
Sursa foto: Yahoo Sports