Serbia: "Grokice" bantuie pe strazi noaptea
Inca un trend ciudat de pe TikTok a ajuns suparator. Persoane imbracate in calugarite, cu fetele acoperite de masti albe, apar noaptea pe strazile din Serbia sau in parcuri si danseaza sub lumina felinarelor. Imaginile au devenit virale pe TikTok, iar unii parinti s-au speriat atat de tare incat nu-si mai lasa copiii afara dupa lasarea intunericului.
Bineinteles, s-a creat si o isterie adaugata realitatii, iar politia - care a investigat reclamatiile - sustine ca multe dintre acestea nu sunt reale.
In unele videoclipuri, personajele pot fi vazute dansand noaptea, sub lumina felinarelor. In altele, apar pur si simplu pe strazi, cu fetele acoperite de masti albe. Pe masura ce imaginile s-au raspandit, au aparut si povesti despre persoane care ar urmari trecatorii, ar speria copiii sau ar lasa in urma simboluri ciudate.
Povestile despre personajele misterioase au provocat ingrijorare in mai multe localitati. Speriati, unii parinti au decis sa nu-si mai lase copiii afara dupa lasarea serii. Pe retelele sociale au aparut inclusiv speculatii despre existenta unei secte, insa aceste suspiciuni nu au fost confirmate.
O posibila explicatie a aparut chiar pe TikTok. Pe platforma exista conturi cu denumiri precum "Groke Sremski Karlovci”, unde sunt publicate videoclipuri cu persoane mascate in calugarite, care danseaza pe muzica sarbeasca si anunta in ce oras vor aparea. Personajele se prezinta drept "Grokice”, iar in comentarii unii utilizatori le invita sa vina si in localitatile lor.
Ministerul de Interne din Serbia a fost nevoit sa verifice relatarile privind aceste aparitii in mai multe localitati si a comunicat ca ca verificarile nu au confirmat producerea incidentelor reclamate, desi pe internet circulasera numeroase povesti despre presupuse atacuri, persoane inarmate si copii urmariti pe strazi.
Intre timp, popularitatea fenomenului a provocat si o reactie neasteptata. Pe internet au aparut imagini cu grupuri de tineri care ies noaptea in cautarea persoanelor mascate. Unii dintre ei apar cu bate sau alte obiecte. Astfel de intalniri pot deveni periculoase daca persoanele implicate ajung sa se confrunte.