Sean "Diddy" Combs, putin mai mult timp la racoare
Probleme pentru Sean "Diddy” Combs in inchisoare. Data la care fostul mogul al showbizului ar urma sa fie eliberat din inchisoare a fost modificata din nou, potrivit informatiilor publicate de presa americana. Schimbarea vine dupa ce rapperul si producatorul muzical ar fi fost implicat intr-o altercatie cu un alt detinut, incident care ar fi avut loc in urma cu cateva saptamani.
Iar informatiile se confirma. Conform datelor afisate de Biroul Federal al Penitenciarelor din SUA, Combs este programat in prezent sa fie eliberat pe 20 februarie 2028, adica mai tarziu decat estimarea anterioara. Biroul Federal al Penitenciarelor nu a oferit explicatii oficiale privind noua modificare a termenului de eliberare, iar reprezentantii lui P. Diddy nu au comentat informatiile aparute in presa.
Publicatia Page Six scrie ca conflictul ar fi izbucnit dupa ce "Diddy” Combs s-ar fi simtit provocat sau tratat cu lipsa de respect de un alt detinut. Surse citate de TMZ sustin ca artistul ar fi decis sa isi rezolve singur disputa, iar personalul penitenciarului a intervenit pentru a-i desparti pe cei implicati. Dupa incident, artistul ar fi fost plasat in izolare disciplinara, iar altercatia ar fi influentat si calculul datei sale de eliberare.
Combs executa o pedeapsa de patru ani de inchisoare la Penitenciarul Federal Fort Dix din statul New Jersey. In 2025, artistul a fost gasit vinovat pentru doua capete de acuzare privind transportul unor persoane in scopul practicarii prostitutiei, fiind condamnat ulterior la patru ani de detentie. Sentinta a inclus si o amenda de 500.000 de dolari, precum si obligativitatea participarii la programe dedicate sanatatii mintale si tratamentului pentru abuzul de substante. In schimb, el a fost achitat in acelasi proces de acuzatiile de trafic sexual si conspiratie in vederea desfasurarii unei activitati infractionale organizate, infractiuni pentru care ar fi riscat o pedeapsa mult mai severa, inclusiv inchisoare pe viata.
Sursa foto: Deadline