Sarbatoritul zilei este Alexandru Andries
Sarbatoritul zilei este Alexandru Andries, care s-a nascut pe 13 octombrie 1954, la Brasov. Artistul care nu detine telefon mobil si care nu are niciun cont pe retelele sociale este una dintre cele mai originale voci ale muzicii romanesti, cu o cariera care imbina arta, arhitectura si ironia sociala subtila, dar memorabila. Absolvent si ulterior profesor la Universitatea de Arhitectura "Ion Mincu” din Bucuresti, Andries a debutat oficial pe scena in 1974, la Club A, devenind rapid un nume emblematic al folkului urban; debutul scenic s-a produs la Festivalul de jazz&rock Braşov, cu trupa Basorelief şi abia în 1984 a venit cel discografic, la Electrecord discul "(Interioare").
In plin comunism, cand libertatea de expresie era sever limitata, Andries a reusit, prin umor si metafora, sa strecoare critici la adresa sistemului - vestitele "soparle", care se transmiteau din gura in gura si deveneau expresia criticii underground a regimului din ce in ce mai opresiv cu cetatenii sai. Piese precum "La telefon”, "Interzis”, "Cenusareasa”, "Nu am cheltuit nimic”, "Trei oameni de zapada” sau "Viata mea nu e a mea” vorbesc despre alienare, singuratate si absurdul cotidian. Versuri ca "Stiu ca esti undeva / unde nu pot suna” sau "Daca n-ai voie sa spui ce gandesti, / spune ce nu gandesti” au devenit simboluri ale rezistentei discrete prin arta.
Printre cantecele sale emblematice se numara "Ce oras frumos”, o balada despre Bucurestiul trist, infrigurat si inspaimantat al epocii, in care spune: "Ce oras frumos, pacat ca-i locuit / de oameni care nu mai stiu sa zambeasca”. Tot din aceeasi perioada dateaza si satira "Cascaval”, in care ironizeaza lipsurile si goana dupa bani: "Astazi, iar, la Telejurnal/ Am vazut cascaval!".
A lansat peste 70 de albume, printre care "Interzis" (1984), "Despre distante" (1986), "Taceri tarzii" (1992), "Hocus Pocus" (1997) si "Petala" (2004). A colaborat cu artisti precum Mircea Baniciu, Nicu Alifantis, Maria Gheorghiu si Berti Barbera, iar spectacolele sale – mai ales cele din cluburile bucurestene – sunt amintite pentru umorul fin, spontaneitatea si intimitatea lor. Andries ramane un "arhitect al cuvintelor”, care a construit, piesa cu piesa, o lume poetica in care ironia, tandretea si luciditatea coexista firesc.
Si un (fel de) autoportret: "M-am nascut in Brasov pe vremea cand orasul se numea Stalin, iar data exacta, in caz ca va intereseaza, este 13 octombrie 1954. Bineinteles ca daca ati fi vorbit acum 50 de ani cu oricine ma cunostea, inclusiv mama, tata, sora, bunica, bunicul, matusa, tanti Lica, unchiul Mitica, strabunica si prietenele ei din vecini, n-ati fi putut banui ca aveam sa devin o persoana cunoscuta, cineva bun sa dea interviuri, sa apara la televizor (rar, asa-i, dar totusi!), sa-si dea cu parerea de una, de alta.
Ati fi aflat in schimb ca sunt mofturos, ca le mananc sufletul cu incapatanarea mea absolut inexplicabila, ca doar cu clestele scoti vorbele din gura mea si doar noaptea las din mana creionul ala nenorocit cu care-am zmangalit oricum tot ce se putea zmangali prin casa, ba chiar si prin vecini… Ce bine ca acum 50 de ani nu se interesa nimeni de mine, nu-i asa ? Stiu, o sa vreti acum sa stiti cum s-a intamplat, cum se intampla in continuare, cine m-a ajutat, cat m-a costat, de ce asa, de ce nu altfel, daca chiar nu am telefon sau… Daca va place, e-n regula. Daca nu va place … stiu si eu ? Incercati si maine, cine stie…”
Sursa foto: Ziarul Metropolis