Sarbatorita zilei este Cher
Sarbatorita zilei este Cher, una dintre cele mai emblematice personalitati din industria divertismentului, cu o cariera care se intinde pe mai bine de sase decenii. Cher s-a nascut pe 20 mai 1946 in El Centro, California, SUA, iar numele sau real este Cherilyn Sarkisian. Tatal sau, John Sarkisian, era de origine armeana, iar mama sa, Georgia Holt, a fost actrita si model, dar parintii s-au despartit pe cand ea era mica si a avut o copilarie dificila, marcata de instabilitate si de lipsuri. In adolescenta, Cher s-a mutat la Los Angeles, unde visa sa devina celebra in industria cinematografica si muzicala.
In anii ’60, l-a intalnit pe Sonny Bono, care avea sa ii devina partener artistic si sot. Cei doi au format celebrul duo Sonny & Cher si au devenit rapid foarte populari. Marele lor succes a venit in 1965 cu piesa "I Got You Babe", care a ajuns pe primul loc in topurile americane si britanice. Cuplul era apreciat atat pentru muzica, cat si pentru aparitiile televizate si stilul nonconformist. Cher si Sonny Bono s-au casatorit in 1964 si au avut impreuna un copil, Chaz Bono. Relatia lor a fost intens mediatizata, insa mariajul s-a incheiat prin divort in 1975.
Dupa despartirea de Sonny, Cher si-a continuat cariera solo si a demonstrat ca poate avea succes independent. In anii ’70 si ’80, artista a lansat numeroase hituri si si-a schimbat constant stilul muzical, trecand prin pop, rock, disco si dance. Unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale a fost revenirea spectaculoasa din anii ’80, cand a devenit si o actrita apreciata la Hollywood. In 1982 ea se muta in New York ca sa ia lectii de actorie. In acelasi an, Cher este selectata in distributia piesei de teatru "Come Back to the Five and Dime, Jimmy Dean, Jimmy Dean" cu care isi face debutul pe Broadway. Joaca apoi in ecranizarea piesei.
Regizorul Mike Nichols ii ofera un rol secundar in filmul "Silkwood" (1983) in care juca si Meryl Streep. Pentru prestatia sa, Cher castiga Premiul Globul de Aur pentru cea mai buna actrita in rol secundar si este nominalizata la Premiul Oscar pentru cea mai buna actrita in rol secundar. Urmatorul ei film, "Mask" (1985), s-a bucurat de o audienta mare si devine primul rol principal al lui Cher laudat de critici, rol cu care castiga Premiul pentru cea mai buna actrita la Festivalul International de Film de la Cannes.
A urmat un val de filme de mare succes si la box office, si la critica, lucru care ii consolideaza statutul de "A-lister" la Hollywood: "Suspect", "Vrajitoarele din Eastwick", "Moonstruck" - in care joaca o vaduva ce se indragosteste de fratele mai mic al logodnicului ei. Pentru interpretarea vaduvei Loretta Castorini, Cher castiga Premiul Oscar pentru cea mai buna actrita si Premiul Globul de Aur pentru cea mai buna actrita (muzical/comedie).
Aceste distinctii se adauga numeroaselor ei Premii Grammy si Emmy.
In acelasi timp, isi continua activitatea muzicala si se tot reinventeaza. Cher a lansat zeci de albume si numeroase piese care au devenit clasice ale muzicii pop. Printre cele mai cunoscute albume se numara: "Believe", Heart of Stone", "Closer to the Truth", iar single-uri de pe aceste piese ating locul 1 in topuri si se mentin acolo saptamani la rand ("Believe", "If I Could Turn Back Time", "Strong Enough", "The Shoop Shoop Song"). Piesa "Believe” a devenit un fenomen global si este considerata una dintre cele mai importante melodii dance din istorie. De asemenea, a popularizat utilizarea efectului Auto-Tune in muzica mainstream.
Devenita o adevarata diva in showbiz, Cher isi continua triumfal si activitatea de actrita, jucand in alte filme cu incasari record: "Mermaids", "Mamma Mia! Here We Go Again" si "Burlesque", alaturi de Christina Aguilera.
Dupa divortul de Sonny Bono, Cher - care a trecut prin cateva interventii semnificative de chirurgie estetica - a inceput sa aiba relatii amoroase considerate de multi scandaloase, mai ales in ultimii ani, cand toti iubitii ei sunt cu decenii mai tineri. Ea a marturisit ca ar plictisi-o de moarte compania unui barbat de varsta ei, cu care ar putea, eventual, sa discute doar despre dureri de spate si probleme de digestie, ceea ce ea refuza sa conceapa.
Cher nu este doar o cantareata sau actrita de succes, ci un fenomen cultural. Ea a simtit sa isi puna notorietatea in slujba unor cauze in care a crezut si a fost implicata in numeroase proiecte sociale si umanitare, sustinand drepturile comunitatii LGBTQ+, protectia animalelor si diverse organizatii caritabile.
Sursa foto: Variety