Sambata se aprind luminile de Sarbatori in Capitala si se deschid inca doua targuri de Craciun
Primaria Capitalei anunta ca sambata se vor deschide Targul de Craciun Bucuresti din Piata Constitutiei si targul Bucharest Downtown Christmas Market din Piata Universitatii. Tot sambata se vor aprinde luminile de sarbatori in Capitala.
Potrivit unui comunicat de presa transmis, miercuri, de Primaria Capitalei, sambata, la ora 17:00, se deschide a 18-a editie a Targului de Craciun Bucuresti din Piata Constitutiei, cel mai mare eveniment din Romania dedicat sarbatorilor de iarna, organizat de Primaria Capitalei, prin Creart.
Timp de 30 de zile, Targul de Craciun Bucuresti isi va intampina publicul cu cel mai inalt brad ecologic din tara, Casa lui Mos Craciun, roata panoramica, un carusel cu etaj, spectacole de teatru si multe atractii pentru copii.
La targ vor fi peste 120 de casute cu delicii culinare si cu produse artizanale realizate de mesteri care duc mai departe tehnici traditionale autentice. Programul artistic completeaza atmosfera din Piata Constitutiei, cu spectacole de datini si obiceiuri, colinde si concerte.
Tot sambata, la ora 18:00, din Piata Constitutiei se va aprinde iluminatul festiv in Capitala.
De pe scena Targului de Craciun Bucuresti, Corul de Copii Radio, Orchestra ”Lumini Sonore" cu Ozana Barabancea, Theo Rose si Smiley vor deschide sezonul festiv. Caravana Coca-Cola, cu legendarele sale camioane rosii, va porni de aici in parada.
Duminica, Madalina Lupu & Band, Shift, Lora si Connect-R vor urca pe scena din Piata Constitutiei.
De 1 decembrie, la Targul de Craciun Bucuresti, copiii sunt asteptati, de la ora 12.00, la ateliere interactive in Casa lui Mos Craciun. Seara va fi dedicata traditiilor romanesti, cu un program artistic sustinut de Orchestra Nationala ”Valahia", sub bagheta diriijorului Marius Zorila, si solisti consacrati. De la ora 21:00, Fuego va incheia programul special dedicat Zilei Romaniei.
Tot sambata, Primaria Bucuresti, prin Creart, in parteneriat cu Food Truck Festival, deschide cel de-al doilea targ de Craciun al Capitalei - Bucharest Downtown Christmas Market din Piata Universitatii.
”Timp de 30 de zile, Kilometrul 0 al orasului devine un spatiu vibrant, unde spiritul festiv se impleteste cu dinamismul urban. Food truck-uri cu preparate internationale, mixuri urbane, carusel, brad si instalatii luminoase vor contura atmosfera unei metropole aflate in plina sarbatoare”, a aratat Primaria.