
Salina Praid a fost inchisa
Daca ti-ai facut planuri ca in aceasta vara sa vizitezi celebra salina Praid, pune-le "pe hold", pentru ca obiectivul a fost inchis din cauza ca infiltratia apei din paraul Corund a devenit necontrolabila. Lucrurile sunt atat de grave, incat a fost oprita si activitatea de productie, a informat Societatea Nationala a Sarii S.A.
Totul s-a intamplat astfel: "... pe fondul producerii unor precipitatii abundente (precipitatii care continua si in prezent), intr-un interval scurt de timp nivelul paraului Corund a crescut semnificativ, apa paraului cu debit foarte mare, venind cu aluviuni, deseuri si resturi lemnoase, obturand lucrarile de punere in siguranta realizate”.
In aceste conditii, nu se poate asigura siguranta turistilor si a muncitorilor. ”Decizia de sistare a activitatii are drept scop punerea in siguranta atat a personalului muncitor, cat si a vizitatorilor, pana la solutionarea situatiei, avand in vedere infiltratia apei din paraul Corund care a devenit necontrolabila, patrunzand o cantitate mare de apa in mina. (...) De asemenea, s-a dispus demararea in regim de urgenta a executiei lucrarilor pentru punerea in siguranta a perimetrului minier apartinand obiectivului Salina Praid”, anunta SALROM.
Sursa foto: IPN.md