"Romanii au talent", anunt-bomba
Nadia Comaneci, legenda gimnasticii care a aratat lumii ca perfectiunea este posibila, cauta acum oameni care sa transforme talentul, curajul si ambitia in propriul lor moment de 10, in sezonul 17 al show-ului de televiziune "Romanii au talent".
"Este pentru prima oara cand fac parte dintr-o emisiune de televiziune din Romania si ma bucur enorm ca aceasta emisiune este <Romanii au talent>. Vin sa vad curajul acesta cu ochii mei, sa fiu aproape de oamenii care viseaza, care muncesc pentru visul lor si care tremura de emotie inainte sa paseasca in lumina reflectoarelor. Ii inteleg din tot sufletul. Am fost si eu acolo. Vin sa ma emotionez, sa rad cu voi, sa plang cu voi atunci cand lacrimile nu se mai lasa oprite, pentru ca talentul, curajul si emotia de a-ti urma visul merita, de fiecare data, un 10 perfect”, spune Nadia Comaneci.
Dupa acest anunt-bomba, postul de televiziune nu a precizat si care va fi formula noului juriu al programului. Mai precis, care este juratul la care va renunta PRO Tv, pentru a-i oferi scaunul sau Nadiei? De notat ca in juriu raman doar doua nume prezente pe scaune inca din primul sezon al emisiunii (ghici, ciuperca, cine?).
Paginademedia scrie ca juriul Romanii au talent o include pe Nadia Comaneci in locul unui jurat care a rezistat doar un sezon: actrita Carmen Tanase. Aceasta a intrat in show in vara lui 2025, inlocuind un alt actor - Dragos Bucur (care parasea scaunul de jurat dupa trei sezoane).
Formula juriului Romanii au talent, sezonul 2027 (aflat acum in faza de inscrieri) va avea patru jurati in fata scenei: Andra, Andi Moisescu (care sunt in show inca de la debutul formatului pe PRO Tv), Mihai Bobonete si Nadia Comaneci.
De-a lungul timpului, Romanii au talent a trecut prin mai multe schimbari. Initial, in 2010 au fost trei jurati: Andra, Andi Moisescu si Mihai Petre. Au rezistat impreuna pana in anul 2014, cand Mihai Petre a trecut la Antena 1. Locul sau era luat de Mihaela Radulescu. Aceasta din urma avea sa se desparta de show-ul de talente in 2018, fiind inlocuita tot de Mihai Petre. Un al patrulea jurat se aseza la masa juriului, tot in 2014: Bebe Cotimanis. Cotimanis avea sa fie inlocuit, in 2015, de Florin Calinescu. In 2020, Mihai Petre pleca de la "Romanii au talent" pentru a doua oara, iar in locul lui intra Alexandra Dinu. Nici ea nu a rezistat mult. Un an mai tarziu, in 2021, doua nume paraseau show-ul: Alexandra Dinu si Florin Calinescu. Veneau, in schimb actorul Dragos Bucur si comediantul Mihai Bobonete. Anul trecut, Dragos Bucur parasea emisiunea, iar scaunul era preluat de actrita Carmen Tanase.
Sursa foto: Sport.ro