2025-03-21 11:41:38

Romania - Bosnia-Hertegovina, in aceasta seara

Nationala de fotbal a Romaniei intalneste in aceasta seara Bosnia-Hertegovina, pe Arena Nationala din Bucuresti, in primul meci din preliminariile pentru Cupa Mondiala din 2026. Romania a jucat pana azi de sase ori impotriva Bosniei-Hertegovina, reusind patru victorii si suferind doua infrangeri, fara vreo partida incheiata la egalitate, a informat FRF.

"Tricolorii” nu au mai fost la un Campionat Mondial de la cel din 1998, gazduit de Franta. Atunci, nationala Croatiei ne invingea cu 1-0, dupa un penalty acordat prea usor. A fost ultimul meci la nationala al Regelui Gica Hagi, care a si profetit, suparat, ca "Vor mai trece 20 de ani pana ce Romania va mai avea o echipa la Mondial!". Iata ca au trecut chiar 27 de ani pana ce indraznim sa visam din nou.

Daca va castiga grupa din care mai fac parte Austria, Cipru si San Marino, Romania va merge direct la CM 2026. Daca nu, mai are o sansa. Ocupantele locurilor 2 si patru castigatoare de Liga Natiunilor (printre care se afla si Romania) care nu s-au clasat in preliminarii pe unul dintre primele doua locuri vor merge la baraj.

Dupa meciul cu Bosnia, Romania va face deplasarea in San Marino, acolo unde va juca pe luni, 24 martie.

Deocamdata, le tinem pumnii elevilor lui Mircea Lucescu in aceasta seara. Romania - Bosnia se joaca de la ora 21:45.

Daca la meciurile din Liga Natiunilor de pe teren propriu, Federatia obisnuia sa cheme un artist pentru a intona imnul Romaniei inaintea duelurilor, la startul preliminariilor in Cupa Mondiala din 2026 lucrurile vor sta diferit. FRF a anuntat ca imnul nu va mai fi cantat de un singur artist, ci de toti suporterii romani care vor fi prezenti la stadion impreuna cu jucatorii. ”Imnul va fi cantat de... toti romanii din stadion! Generatia De Suflet si Zidul Galben vor canta impreuna”, a transmis Federatia Romana de Fotbal.


Sursa foto: Favbet

Vezi si