2025-08-07 16:38:14

Robert De Niro si-a deschis studio

Robert De Niro (81 de ani) a deschis un impresionant studio de productie in Queens. Legendarul actor nascut in New York, care are 120 de roluri in palmares pe o perioada de 60 de ani, a transmis in urma cu cateva zile ca a decis sa investeasca in orasul pe care il iubeste atat de mult si care i-a servit drept inspiratie in viata sa profesionala, astfel ca a deschis un studio de productie, Wildflower Studios, impreuna cu fiul sau, Raphael De Niro, si partenerul lui de afaceri, Adam Gordon.

"Intotdeauna mi-a placut sa filmez in New York. Nu exista un alt loc ca New York-ul. Intotdeauna este mai bine sa filmezi in New York, punct”, a declarat De Niro pentru The New York Times. De altfel, "patriotismul local" nu este o noutate pentru starul american. De-a lungul anilor, Robert a investit in mai multe afaceri in Manhattan, deschizand restaurantul Nobu si Greenwich Hotel.

Revenind la cinematografie, industria filmului de la Hollywood a avut de suferit in ultimii ani, fiind lovita de greve si confruntandu-se cu reduceri de personal si productii care au ajuns sa fie filmate in alte tari. De Niro spera sa schimbe acest lucru, mai ales ca si guvernatorul New York-ului, Kathy Hochul, a aprobat subventii de 800 de milioane de dolari pentru productii cinematografice in acest stat.


Sursa foto: Variety


Vezi si