Revine "Din dragoste"?
Emisiunea "Din Dragoste”, cunoscutul format TV prezentat de Mircea Radu in anii 2000, ar putea reveni pe micile ecrane. Prezentatorul a publicat recent pe retelele de socializare un videoclip care sugereaza reluarea proiectului televizat. In imaginile publicate, el apare intr-o parcare, urcandu-se in caravana inscriptionata cu numele emisiunii "Din Dragoste”. Materialul video nu contine explicatii suplimentare despre un posibil proiect televizat, insa mesajul care insoteste imaginile a alimentat speculatiile privind revenirea emisiunii. "Abia astept”, a scris Mircea Radu.
Comentariile urmaritorilor au fost de-a dreptul entuziaste, multi dintre ei mentionand ca urmareau programul cu religiozitate si promitand ca isi vor relua acest obicei odata ce "Din dragoste" se va difuza din nou.
"Din Dragoste” a fost una dintre emisiunile care au marcat televiziunea romaneasca in primul deceniu al anilor 2000. Programul prezenta povesti reale ale participantilor, care apelau la echipa emisiunii pentru a transmite mesaje sau pentru a incerca sa isi repare relatiile. Show-ul a fost difuzat timp de aproape un deceniu la Antena 1, in perioada 2000–2009.