2023-10-10 08:56:01

Raluca Mariana Cozma - marele premiu Directorul Anului

Marele Premiu la cea de-a VII-a editie a Galei Premiilor pentru Directorii Anului a fost castigat de Raluca Mariana Cozma, directoare la Scoala Gimnaziala "Ion Ghica" din Iasi.


Premiul a fost oferit in cadrul unui eveniment organizat, luni seara, de Asociatia pentru Valori in Educatie (AVE), la Ateneul Roman.


"Acest premiu vine ca o recunoastere a muncii mele de management de peste 13 ani. Multumesc din suflet AVE pentru desfasurarea acestui eveniment, singurul eveniment din tara care valorizeaza activitatea manageriala si scoate din anonimatul unor liste punandu-i in fata dumneavoastra pe directorii de scoli, evidentiind efortul, munca si performantele acestora. Multumesc din suflet pentru ca mi-ati dat ocazia sa va arat ce lucruri minunate se fac in scoli. (...) Sunt un director al experimentelor, un director care si-a desfasurat activitatea atat in mediul urban, cat si in mediul rural, atat intr-o scoala cu peste 900 de elevi, cat si intr-o scoala cu mai putin de 200 de elevi. In toate scolile in care vremelnic am fost director am incercat sa aduc conexiunea cu comunitatea, sa devina scoala un centru al vibratiei pentru intreaga comunitate, sa dau sens invatarii si sa dau valoare inovatiei si creativitatii la loc de cinste in invatarea de zi cu zi", a spus Raluca Maria Cozma.

In cadrul evenimentului au mai fost oferite premiile:


* Directorul Anului pentru Egalitate de Sanse - Rosemarie Delia Cocoana - Scoala Gimnaziala Eselnita, judetul Mehedinti;


 * Directorul Anului pentru Inovare - Vasile Benedek - Liceul Tehnologic "Ioan Ossian" din Simleu Silvaniei, judetul Salaj;

* Directorul Anului pentru Antreprenoriat - Diana Bratucu - Scoala Gimnaziala "Traian" din Craiova, judetul Dolj.

Prezentatorul galei a fost realizatorul TV Catalin Stefanescu.

Vezi si