Proiectul OUG pentru criza carburantilor, in dezbatere publica: plafonarea adaosului si control strict al exporturilor
Ministerul Energiei a publicat in dezbatere publica proiectul de ordonanta de urgenta privind declararea situatiei de criza pe piata titeiului si a produselor petroliere, document care detaliaza masurile anuntate anterior de Guvern pentru limitarea efectelor cresterii preturilor la combustibili.
Proiectul confirma intentia autoritatilor de a interveni direct in functionarea pietei, printr-un set de reguli menite sa stabilizeze preturile si sa previna comportamentele speculative.
Exporturile, conditionate de acord guvernamental
Una dintre cele mai importante prevederi vizeaza restrictionarea exporturilor de produse petroliere. Astfel, livrarile de benzina si motorina in afara tarii sau in interiorul Uniunii Europene vor putea fi realizate doar cu acordul ministerelor de resort, inclusiv al Ministerul Energiei.
Masura urmareste sa asigure prioritatea pietei interne si sa evite dezechilibrele generate de eventuale exporturi masive in contextul crizei.
Adaos comercial plafonat la jumatate
Proiectul introduce o limitare clara a adaosului comercial practicat de operatorii economici din intreg lantul: productie, import, distributie si vanzare.
Concret, adaosul nu va putea depasi 50% din media adaosurilor comerciale inregistrate in ultimele 12 luni. Autoritatile argumenteaza ca aceasta masura este necesara pentru a preveni cresterea nejustificata a preturilor si pentru a elimina riscul de specula.
Preturi monitorizate si sanctiuni pentru depasiri
Documentul prevede si mecanisme de control asupra preturilor finale. Vor fi instituite masuri pentru prevenirea comercializarii carburantilor la valori care depasesc nivelurile maximale stabilite in perioada de criza.
Acest cadru permite interventii rapide din partea autoritatilor in cazul unor derapaje de pe piata.
Reducerea continutului de biocarburant
O alta prevedere importanta este posibilitatea reducerii continutului de biocarburant din benzina, de la 8% la minimum 2%, pe durata aplicarii masurilor de protectie.
Aceasta ajustare tehnica are ca scop diminuarea costurilor de productie si, implicit, reducerea pretului final suportat de consumatori.
Masuri temporare, pe fondul unei crize in crestere
Proiectul de OUG vine in contextul in care Guvernul a anuntat deja ca va declara oficial situatia de criza pe piata petroliera. Masurile urmeaza sa fie aplicate initial pentru sase luni, cu posibilitatea prelungirii in functie de evolutia pietei.
Interventia statului reflecta presiunea tot mai mare exercitata de cresterea preturilor la combustibili asupra economiei si populatiei, dar si nevoia de a mentine un echilibru intre functionarea pietei libere si protectia consumatorilor.