Primul Masters pe zgura se confrunta cu retrageri in lant
Situatie fara precedent in tenisul masculin: noua jucatori din Top 50 ATP au anuntat forfait pentru turneul Masters 1.000 de la Monte Carlo, primul din sezonul de zgura. Valul de retrageri, cauzat de accidentari si de un calendar aglomerat, afecteaza serios startul sezonului de zgura.
Cap de lista al absentilor este sarbul Novak Djokovic, o retragere surprinzatoare in conditiile in care fostul lider mondial a participat constant la turneul din Principat in ultimii ani. Alaturi de el, nume importante precum Taylor Fritz, Holger Rune, Jack Draper, Ben Shelton, Tommy Paul, Arthur Fils, Alejandro Davidovich Fokina si Learner Tien au confirmat, la randul lor, forfaitul, spre neplacerea organizatorilor si a publicului amator de tenis.
Turneul, gazduit de Monte-Carlo Country Club din Roquebrune-Cap-Martin, ar urma sa reuneasca 56 de jucatori pe tabloul principal. In ciuda absentelor notabile, liderii actuali ai circuitului, Jannik Sinner si Carlos Alcaraz, sunt asteptati sa participe, in timp ce Alexander Zverev va fi al treilea favorit.
Daca dintre cei retrasi cativa au probleme reale de sanatate, pentru ceilalti, turneele intense de pe hardul american au fost foarte solicitante. Ritmul alert al competitiilor, cu o tranzitie rapida catre zgura, ridica din nou semne de intrebare privind sustenabilitatea calendarului ATP - o chestiune pe care o ridica multi jucatori, dar mai ales jucatoare.
Sursa foto: Tennis365