
Presedintele SUA si-a gratiat fiul, pe final de mandat
Presedintele SUA, Joe Biden, aflat pe final de mandat, a anuntat ca a semnat o gratiere pentru fiul sau, Hunter Biden - o miscare politica fara precedent, caracterizata inclusiv de tabara democrata drept "riscanta".
Hunter Biden este primul fiu al unui presedinte in functie care a fost judecat si gasit vinovat pentru infractiuni federale. Acuzatiile includ mintirea autoritatilor in momentul achizitionarii unei arme, in 2018, si sustragerea de la plata unor taxe in perioada 2016-2019, insumand 1,4 milioane de dolari. De altfel, intr-o carte autobiografica, Hunter a recunoscut ca in acea perioada suferea de dependenta de droguri si alcool, comportament care a contribuit la acumularea acestor probleme legale. Hunter Biden a fost condamnat pentru trei infractiuni cu arme de foc intr-un proces din Delaware la inceputul acestui an, iar apoi a pledat vinovat pentru mai multe infractiuni fiscale in septembrie.
Casa Alba a publicat declaratia presedintelui in exercitiu, in care acesta isi motiveaza decizia de gratiere din postura dubla de tata si presedinte - Biden nu contesta faptele, dar sustine ca tratamentul la care a fost supus fiul sau, precum si pedeapsa, au conotatii politice, apreciind ca a fost vorba despre "o urmarire penala selectiva si nedreapta”: "Din ziua in care am preluat functia, am spus ca nu voi interveni in procesul decizional al Departamentului de Justitie si m-am tinut de cuvant. (...) Hunter a fost tratat diferit doar pentru ca este fiul meu – si asta este gresit".
Presedintele ales Donald Trump, care se va reintoarce la Casa Alba din 20 ianuarie, a reactionat imediat intr-o postare pe reteaua sa Truth Social, sugerand ca Biden ar fi trebuit sa-i gratieze si pe protestatarii din 6 ianuarie, "victime ale unui abuz si unei erori a Justitiei!”.
Decizia prezidentiala de gratiere a starnit un val de controverse in societatea americana, accentuand polarizarea deja existenta.
Sursa foto: CTV News