2026-02-02 07:36:43

Premiile Grammy: Bad Bunny a castigat Albumul anului

Bad Bunny a intrat in istoria premiilor Grammy ca primul artist de limba spaniola care a castigat trofeul pentru Albumul anului, cu „Debi Tirar Mas Fotos”.


El i-a invins pe Justin Bieber („Swag”), Sabrina Carpenter („Man’s Best Friend”), Clipse, Pusha T si Malice („Let God Sort Em Out”), Kendrick Lamar („GNX”), Leon Thomas („Mutt”) si Tyler, the Creator („Chromakopia”) in aceasta categorie.

„Pentru toate persoanele care au pierdut pe cineva drag si totusi au trebuit sa mearga mai departe si sa continue cu multa forta, acest premiu este pentru voi", a spus artistul pe scena. „Va multumesc pentru atata dragoste, va iubesc. Tuturor latino-americanilor din intreaga lume si tuturor artistilor care au fost inainte si care ar fi trebuit sa fie pe aceasta scena pentru a primi acest premiu, va multumesc foarte mult”.

Atunci cand au fost anuntate nominalizarile pentru 2026, Bad Bunny a devenit primul artist de limba spaniola care a obtinut selectii pentru Cel mai bun album, Cel mai bun disc si Cea mai buna melodie intr-un singur an. El a fost nominalizat si la noua categorie de Cea mai buna coperta de album, Cel mai bun album de música urbana si Cea mai buna interpretare muzicala globala pentru „EoO”.


Acum trei ani, albumul sau „Un Verano Sin Ti” a devenit primul album in limba spaniola nominalizat la premiul Grammy la categoria Albumul anului, dar a pierdut in fata albumului „Harry's House” al lui Harry Styles.


Bad Bunny a castigat anterior trei premii Grammy, doua pentru Cel mai bun album de muzica urbana („Un Verano Sin Ti” in 2023 si „El Último Tour Del Mundo” in 2022) si unul pentru Cel mai bun album pop latino („YHLQMDLG” in 2021). Pana in prezent, el a primit 16 nominalizari.


Saptamana viitoare, el va concerta in pauza Super Bowl. Anterior, el a aparut ca invitat in timpul concertului sustinut de Jennifer Lopez si Shakira in 2020. Cu toate acestea, presedintele Donald Trump si multi dintre sustinatorii sai conservatori au criticat alegerea lui Bad Bunny de catre NFL. Trump a declarat ca nu va fi prezent la meci si a amenintat ca oficialii ICE vor fi acolo. Luna trecuta, Bad Bunny a lansat un teaser pentru spectacolul sau, in care apar dansatori de diferite etnii, varste si stiluri, promitand ca „lumea va dansa”.

Vezi si