2024-08-05 10:30:45

Premii inedite pentru medaliatii olimpici

Medaliile olimpice nu vin insotite si de premii in bani din partea Comitetului International Olimpic, dar - dupa cum am mai scris - tarile ai caror sportivi au obtinut un loc pe podium la aceste Jocuri au grija sa ii rasplateasca... dupa puteri. Adica inclusiv cu premii care pot starni zambete.

Astfel, s-a aflat ca Cheung Ka Long si Vivian Kong Man Wai din Hong Kong, medaliati cu aur la scrima la Jocurile de la Paris, au primit din partea administratiei locale bilete de metrou pe viata, la fel ca ceilalti sportivi premiati. Lantul de sali de sport Pure le ofera, de asemenea, abonamente pe durata nedeterminata celor 35 de olimpici din metropola chineza, astfel incat acestia "sa poata reprezenta Hong Kong-ul cat mai bine” in viitor.

Fiecare medalie olimpica garanteaza sportivilor sud-coreeni scutirea de serviciul militar - un premiu cu adevarat pretios, dat fiind ca serviciul militar este obligatoriu pentru toti barbatii apti de munca, pentru cel putin 18 luni, in Coreea de Sud. Se stie deja ca cei sase arcasi sud-coreeni care au castigat patru dintre cele cinci medalii de aur puse in joc la Tokyo in 2021 au primit si masini din partea sponsorului lor, Hyundai. Si la aceasta editie, medaliatii vor primi masini de ultima generatie.

Pe atletul care va castiga prima medalie de aur din istorie a Malaysiei la Jocurile Olimpice de la Paris il asteapta comenzi de mancare gratuita, a promis compania de transport si livrare Grab. Norocosul castigator va primi, de asemenea, un SUV Chery si un apartament de lux de la dezvoltatorul Top Residency, potrivit guvernului de la Kuala Lumpur.

Un diamant, un premiu de 250.000 de zloti (58.000 de euro), un apartament cu doua camere, un tablou si un voucher de vacanta: acesta este premiul in bani promis fiecarui campion olimpic polonez la un sport individual. Ceilalti medaliati vor primi, de asemenea, recompense, inclusiv bonusuri - este si cazul numarului 1 WTA, Iga Swaitek, care a obtinut medalia de bronz.

Mexicul este, de departe, cel mai inventiv in oferta sa pentru sportivii laureati. Medaliatii mexicani vor primi o suma de bani finantata, intr-un mod original, din fondurile confiscate de Departamentul de Justitie al SUA de la un politician mexican acuzat de spalare de bani, a anuntat presedintele Andrés Manuel Lopez Obrador.


Sursa foto: Architecture of the Games

Vezi si