Premierul ceh, tinta ironiilor dupa ce si-a cumparat un glob pamantesc, ca sa vada unde e Groenlanda
Prim-ministrul ceh Andrej Babis a devenit obiectul ironiilor pe retelele sociale dupa ce a anuntat ca a cumparat un glob pamantesc scump pentru a vedea unde se afla Groenlanda, transmite France Presse.
Ironiile au invadat rapid retelele sociale, atat din cauza pretul obiectului, de peste zece ori mai mare decat cel platit de obicei de cehi, care variaza intre 400 si 1.000 de coroane, cat si in urma declaratiilor prim-ministrului.
„Am cumparat acest glob cu 15.000 de coroane (617 euro), un glob frumos si mare, pentru a vedea unde se afla exact Groenlanda”, a declarat Babis jurnalistilor luni, intrebat despre pozitia guvernului sau cu privire la opiniile presedintelui american Donald Trump in legatura cu teritoriul autonom al Danemarcei.
Marti, miliardarul autoproclamat „trumpist” a mers mai departe intr-un videoclip pe Facebook, evidentiind avantajele unui glob pamantesc in comparatie cu hartile, pe care le-a acuzat ca denatureaza realitatile geografice. „Pe acest glob frumos, putem vedea dimensiunea reala a Groenlandei in comparatie cu Statele Unite si Europa. Si acolo, in apropiere, se afla Rusia si, daca ar exista un conflict, Dumnezeu sa ne fereasca, racheta nu ar trebui sa zboare prea mult”, a explicat el.
„Escrocii lovesc din nou. Au vandut un glob pamantesc unui pensionar credul pentru 15.000 de coroane”, titreaza o caricatura, in timp ce pe X, utilizatorul „BezeLzi” („Fara minciuni”) sugereaza ca Babis, care doreste sa reduca ajutorul acordat Ucrainei, ar trebui sa caute aceasta tara in razboi cu Rusia pe frumosul sau glob pamantesc pentru a „invata cat de aproape este razboiul”.
Potrivit lui Ondrej Sveda, purtatorul de cuvant al site-ului de comparare a preturilor Heureka, cautarile de globuri pamantesti au devenit populare. „De luni, am constatat o crestere de 420%, adica un salt de cateva sute de cautari”, a declarat el pentru AFP.
Babis, in varsta de 71 de ani, a revenit la putere in decembrie si se afla la conducerea unei coalitii formate din partidul sau ANO si formatiunile de dreapta Vocea soferilor si de extrema dreapta SPD.