
Pokemon se distanteaza de un clip controversat al guvernului SUA
Populara franciza Pokemon se distanteaza oficial de un clip recent al Guvernului SUA care asociaza sloganul ”prindeti-i pe toti!” al marcii japoneze campaniei sale de expulzare in masa a migrantilor fara acte. Clipul, publicat la inceputul saptamanii pe contul de X al Departamentului american al Securitatii Interne, arata politisti inarmati si vamesi incatusand persoane prezentate ca fiind migranti clandestini si are ca fundal sonor celebrul generic Pokemon.
In acest filmulet cu durata de un minut sunt intercalate imagini cu personajul principal Satoshi, cunoscut sub numele de Ash in America de Nord, care lanseaza Pokeballs, un instrument folosit in seria animata pentru a prinde si stoca monstri salbatici - Pokemonii.
Societatea Pokemon a dezmintit orice implicare a sa sau a filialelor sale in realizarea sau publicarea acestui clip. ”Noi nu am aprobat niciodata folosirea proprietatii intelectuale pe care o detinem”, denunta intr-un comunicat creatorii francizei cu un succes urias la nivel mondial.
Sursa foto: YouTube