Ploi in toata tara si temperaturi mai ridicate de 1 Mai. Cum va arata vremea in urmatoarele saptamani
Vremea intra intr-o perioada instabila, cu ploi peste media obisnuita in aproape toate regiunile tarii, potrivit celor mai recente estimari ale Administratia Nationala de Meteorologie.
Pentru saptamana 20–27 aprilie 2026, meteorologii estimeaza temperaturi apropiate de valorile normale pentru aceasta perioada, insa cu un regim pluviometric excedentar la nivel national. Cele mai mari cantitati de precipitatii sunt asteptate in regiunile intracarpatice, unde episoadele de ploaie vor fi mai frecvente si mai consistente.
Schimbarea vine in saptamana urmatoare, 27 aprilie – 4 mai, care include minivacanta de 1 Mai. In acest interval, temperaturile vor fi usor mai ridicate decat cele specifice perioadei, mai ales in vestul, nord-vestul si centrul tarii.
In ceea ce priveste precipitatiile, acestea vor fi mai reduse in est si vest, unde se anunta un regim usor deficitar, in timp ce in restul teritoriului valorile vor ramane apropiate de normal. Practic, vremea de 1 Mai ar putea aduce conditii mai favorabile pentru activitati in aer liber, dupa un interval mai ploios.
Pentru perioada 4–11 mai, valorile termice revin la normalul sezonier in majoritatea regiunilor, cu usoare tendinte de incalzire in vest si nord-vest. Precipitatiile vor fi, in general, in limite normale pentru aceasta perioada.
Si in saptamana 11–18 mai, temperaturile se vor mentine apropiate de mediile climatologice, fara abateri semnificative. In schimb, in nord-vestul tarii este posibil un usor excedent de precipitatii, in timp ce restul regiunilor vor avea un regim pluviometric normal.
In ansamblu, urmatoarele saptamani aduc un mix tipic de primavara: perioade cu ploi mai consistente, urmate de episoade mai calde, inclusiv in jurul minivacantei de 1 Mai.