2023-07-27 14:04:42

Petra Kvitova s-a casatorit

Nunta discreta in tenisul "mare": jucatoarea din Cehia Petra Kvitova (33 de ani, fost numar 2 WTA si de doua ori invingatoare la Wimbledon) s-a casatorit cu Jiri Vanek, 45 de ani, cu care colaboreaza profesional din 2016. Acum 3 ani ei au transferat relatia si in plan personal. Marea tenismena a facut anuntul simplu, printr-o imagine postata pe retelele sociale, langa care a scris "Mr and Mrs".

Mesajele de felicitare s-au pornit sa curga rapid, incepand cu liderul mondial, Iga Swiatek, apoi legendara Billia Jean King, dar si Angelique Kerber, Kiki Bertens, Elena Vesnina, Carla Suarez Navarro, Barbora Strycova, Magdalena Rybarikova, Stefanie Voegele.

In 2020, cei doi negau ca ar fi impreuna. Ea incheiase o relatie de 8 ani, el se afla in divort, dupa un mariaj de 18. Vanek a locuit un timp "in camera de oaspeti" a Petrei, pentru ca "avea apartamentul in renovare si era pandemie", dar sustineau ca intre ei este "doar o colaborare la nivel jucatoare-antrenor".

Lucrurile au evoluat, iar cuplul a devenit oficial anul trecut, cand Petra Kvitova a primit inelul de logodna in luna iulie. S-a intamplat la Wimbledon, acolo unde cehoaica a cucerit cele doua trofee de Mare Slem ale ei, in 2011 si 2014. Prima lor aparitie publica impreuna la un eveniment se produsese abia in iunie 2022, la Festivalul de Film de la Karlovy Vary. "Uneori lucrurile se intampla astfel. Multa vreme lumea ne-a alaturat, ne-a intrebat despre asta, iar pana la urma am devenit un cuplu", a povestit Petra Kvitova.


Sursa foto: Tennis.com

Vezi si