Peste 20 de mii de participanti in prima zi la Flight Festival District 2023
Peste 20.000 de participanti au fost in prima zi a festivalului FLIGHT festival – District 23, cel mai mare festival din vestul Romaniei. Evenimentul a inceput vineri, la Aerodromul Cioca din Timisoara.
Unul din cei mai asteptati artisti care a urcat pe scena FLIGHT Festival - District 23 a fost britanicul Tom Odell, care a sustinut un spectacol energic, in cadrul caruia s-a urcat la un moment dat pe pianul de pe scena. Artistul britanic a petrecut doua zile inaintea concertului in Timisoara si a postat pe una din paginile sale de socializare un video cantand la pian in incinta Facultatii de Muzica din Timisoara.
O alta aparitie mult – asteptata din prima zi a evenimentului a fost cea a trupei americane Delinquent Habits, care alaturi de „Return of the Tres” a interpretat si multe alte hituri care au avut parte de aplauze la unison din partea spectatorilor.
Spectacolul sustinut de Delia a avut parte de artificii, iar spectacolul realizat de BU.G. Mafia a fost unul memorabil. Printre ceilalti artisti care au urcat pe scenele din incinta evenimentului s-au numarat Connect – R, Nane, Specii, Azteca, The Prototypes si Hedex.
FLIGHT Festival – District 23 continua sambata si duminica la Aerodromul Cioca din Timisoara, iar printre artistii prezenti in acest weekend in Timisoara se numara Rag’n’Bone Man, Clean Bandit, John Newmann, Vunk, S.A.R.S. R.U.A., Maryliss, Andi Moisescu, Subcarpati, Deliric X Silent Strike & Muse Quartet, Camo & Krooked b2b Mefjus sau Andromedik.
FLIGHT Festival – District 23 a luat nastere in acest an prin reunirea a trei festivaluri (Flight Festival, Vest Fest si Magnetic Festival) , marcand o premiera pentru Romania: crearea unui „oras” in afara Timisoarei, pe Aerodromul Cioca din Timisoara. Dincolo de concerte, spectatorii au parte de tehnologie si actiuni sustenabile prin cartierele oferite de fiecare dintre cele trei evenimente.