
Pep Guardiola s-a automutilat
Zile grele si o reactie extrema pentru unul dintre cei mai titrati antrenori de fotbal ai planetei. Pep Guardiola pare ca nu mai face fata stresului, dupa o premiera incredibila: echipa sa, Manchester City, a terminat sase meciuri la rand fara victorie si mai mult, a inregistrat si un scor umilitor: 0-4 cu Tottenham Hotspur, in Premier League.
"Cetatenii" par sa nu isi revina, iar aseara au facut o remiza neasteptata si dezavantajoasa in Champions League cu mai modesta echipa olandeza Feyenoord: 3-3, asta dupa ce condusesera chiar cu 3-0! Cu ocazia aceasta, Manchester City a devenit prima din istoria Ligii Campionilor care are un avans de 3 goluri dincolo de minutul 75, dar nu reuseste sa invinga.
Nervii si frustrarea l-au facut pe Pep Guardiola ca, la finalul meciului, sa arate ca dupa o bataie in toata regula (din seria "A dat si el, am incasat si eu"). Intensitatea finalului de meci l-a facut pe tehnicianul catalan sa traiasca periculos ultimele minute, astfel ca acesta s-a zgariat rau fara sa-si dea seama pe cap si nas, iar la conferinta de presa a aparut plin de urme si de sange. Intrebat despre aspectul sau serios alterat, Guardiola a avut totusi puterea sa glumeasca amar: "M-am zgariat cu unghiile. Am vrut sa imi fac rau singur", a spus antrenorul campioanei Angliei.
Sursa foto: Getty Images