Penelope Cruz, o mama stricta
Artisti de talie mondiala, umblati si cosmopoliti, Penelope Cruz si Javier Bardem sunt parinti "de moda veche" cand vine vorba de accesul copiilor lor la tehnologie si mai ales la social media. Leo (12 ani) si Luna (10 ani) nu au telefoane si nici conturi pe retelele de socializare.
Elle Magazine publica in numarul sau din februarie un interviu cu actrita spaniola, in care aceasta explica: "Este atat de usor sa fii manipulat, mai ales daca ai un creier care inca se dezvolta. Si cine plateste pretul? Nu noi, nu generatia noastra, care, poate la 25 de ani, a invatat cum functioneaza un BlackBerry. Este un experiment crud pe copii, pe adolescenti (...) Fara social media pana la cel putin 16 ani - chiar consider ca acest lucru protejeaza sanatatea mintala".
De altfel, decizia celor doi parinti ca Leo si Luna sa copilareasca si sa fie adolescenti normali include si protejarea imaginii acestora - ei nu apar la evenimente mondene, nici la premiere sau la ceremonii ale breslei parintilor, sunt feriti de reflectoare si de blitzuri. Daca, mai tarziu, vor dori sa imbratiseze cariere cu expunere, o vor face, dar numai atunci cand vor avea maturitatea de a decide in cunoastinta de cauza: "Este la latitudinea lor sa decida daca vor avea o slujba care sa fie expusa publicului sau nu. Pot vorbi despre asta cand vor fi pregatiti", spune Penelope Cruz.
Sursa foto: Married Biography