
Pavilionul Romaniei de la Venetia a atras 730.000 de vizitatori
Pavilionul Romaniei de la Expozitia Internationala de Arta - La Biennale di Venezia 2024, editia 60 care s-a incheiat in 24 noiembrie, a fost vizitat de 730.000 de persoane. Publicatii de prestigiu precum The Guardian, Forbes, Apollo Magazine, Le Journal des Arts, The Art Newspaper, Whitewall si postul de televiziune Euronews au inclus proiectul romanesc pe lista celor care au meritat vizitate. Romania a fost reprezentata de proiectul "Ce este munca/What Work Is" al artistului Serban Savu, curatoriat de Ciprian Muresan.
Proiectul a fost selectat in urma concursului organizat de Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe si Institutul Cultural Roman, fiind prezentat atat in Pavilionul National din Giardini della Biennale, cat si in Noua Galerie a Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia.
Tema principala a Bienalei din 2024, „Straini pretutindeni - Foreigners Everywhere”, a adaugat o dimensiune suplimentara lucrarilor create de Serban Savu, reflectand migratia si sentimentul de dezradacinare asociate muncii in strainatate, noteaza news.ro.
Expozitia infatiseaza iconografia muncii, inspirandu-se din realismul istoric si arta de propaganda din fostul Bloc de Est. Vizitatorii Bienalei au putut vedea peste 40 de picturi, dar si modele arhitecturale la scara redusa pe care sunt grefate mozaicuri.
De remarcat a fost transformarea Noii Galerii a Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia intr-un atelier de mozaic pe toata perioada bienalei. Aici, echipe de mozaicari au lucrat la o piesa monumentala bazata pe o pictura de-a lui Serban Savu, combinand traditia venetiana cu intrebari conceptuale contemporane. Dupa prezentarea sa la Bienala de Arta de la Venetia, o lucrare de mozaic de mari dimensiuni va fi expusa, intr-o prima etapa, la Muzeul National de Arta al Moldovei din Chisinau, iar ulterior, lucrarea urmeaza sa fie instalata definitiv intr-un spatiu din Chisinau, contribuind astfel la peisajul cultural al orasului si la dialogul cultural intre Romania, Republica Moldova si publicul international.
De asemenea, reprezentanta Institutului Cultural Roman de la Venetia a gazduit dezbateri publice coordonate de criticul cultural Ovidiu Tichindeleanu. Evenimentul „Arta publica, monumente si ruina oraselor” i-a avut ca invitati, pe 19 august 2024, pe Rozalinda Borcila, Suzana Milevska si Andreas Fogarasi. A doua conferinta a fost sustinuta de Ovidiu Tichindeleanu si a fost realizata pe 6 noiembrie 2024 in colaborare cu European Alternatives, fiind inclusa in programul festivalului „Transeuropa - Undercurrents”.
Proiectul „Ce este munca/What Work Is” din Pavilionul Romaniei la Bienala de Arta de la Venetia 2024 a generat impresii pozitive in presa internationala.
Publicatia The Guardian nota ca „in pavilionul romanesc, picturile melancolice si de un alb palid ca o fresca ale lui Serban Savu prezinta muncitori care sapa in vechi situri, aduc recolta sau restaureaza picturi de biserici. Intorcandu-se de la camp, pescuind in rauri: aceasta este viata si timpul liber dupa (si poate inainte de) comunism: fiecare scena surprinsa facuta permanenta intr-un mod elocvent".
Apollo Magazine a inclus expozitia lui Serban Savu in lista sa de pavilioane „de neratat”, remarcand abordarea sa sensibila asupra relatiei dintre munca si timp liber, cu o nota melancolica. Lucrarile lui Serban Savu, expuse aici, sunt descrise ca fiind scene aparent realiste ale vietii cotidiene, dar care pun accent pe momentele de odihna si introspectie, oferind un contrast subtil fata de naratiunile traditionale despre munca.
Totodata, publicatia Business Review a evidentiat expozitia ca fiind un proiect care „promite sa ofere o explorare profunda a relatiei complexe dintre munca, timp liber si normele societale".
Financial Times a evidentiat Pavilionul Romaniei pentru originalitatea si mesajul sau relevant in contextul global actual, afirmand ca: „Romania aduce mozaicuri moderne la Bienala de la Venetia. Intr-o galerie a Institutului Cultural Roman din Venetia, artistul va coordona o echipa mozaicari din scolile de arte din Iasi, din tara sa natala, si din Chisinau, Moldova, pentru a crea un mozaic cu o scena de picnic pe parcursul celor sapte luni cat dureaza Bienala de la Venetia”. Mozaicul ar putea sa nu para cea mai moderna dintre formele de arta, insa Serban Savu il transforma in concepte moderne pentru secolul 21, noteaza publicatia.
Publicatia fraceza Le Journal des Arts afirma despre proiectul „Ce este munca/What Work Is” faptul ca „este, fara indoiala, unul dintre pavilioanele in care arta si politica sunt cel mai clar articulate. Picturile lui Serban Savu formeaza un vast poliptic care infatiseaza viata in Romania incepand din 2006, adica mult dupa rasturnarea regimului comunist si sfarsitul dictaturii lui Ceausescu. In ciuda acestui punct de cotitura, atmosfera artistica nu se schimba sub influenta unei baghete magice. Aspectul tulburator al reprezentarilor murale, realizate in stil figurativ, se explica prin dificultatea de a le diferentia pe cele care sunt inca „contaminate” de urmele realismului socialist si pe cele care se abat de la acesta in mod ironic prin introducerea unor detalii inconsistente".
foto: aiciastat.ro