Papusi inspirate din ”KPop Demon Hunters”, prezentate Targul International de Jucarii
Mattel a prezentat marti, la Targul International de Jucarii din NUrnberg, o noua gama de papusi inspirate din ”KPop Demon Hunters”, cel mai vizionat film Netflix din istorie, cu peste 500 de milioane de vizionari de la lansarea sa in iunie. Producatorul american recunoaste insa ca nu a anticipat explozia de popularitate a filmului si nu a reusit sa profite de valul de vanzari din sezonul de sarbatori, transmite Reuters.
Noua linie de jucarii va incepe sa fie lansata in vara, la aproximativ un an dupa premiera filmului, in speranta ca produsele vor mentine interesul pentru franciza.
”Credem cu adevarat ca acest brand are potential evergreen”, a declarat Roberto Stanichi, director global de brand la Mattel. Compania pregateste mai multe colectii si serii de produse pe parcursul anului.
Pentru Mattel, care se confrunta cu scaderi ale vanzarilor de retail, franciza vine intr-un moment in care producatorul Barbie si Hot Wheels incearca sa se repozitioneze ca jucator global de entertainment, notează news.ro.
Cu peste 14 filme in pregatire, Mattel vizeaza repetarea succesului blockbusterului ”Barbie” din 2023. Un nou film ”Masters of the Universe” va fi lansat in iunie, insotit de o linie de jucarii He-Man. In industrie circula deja informatii despre un posibil sequel ”KPop Demon Hunters”, programat pentru 2029.
Netflix, care deja comercializeaza haine, accesorii si obiecte de colectie inspirate din film, a anuntat in octombrie parteneriate de licentiere cu Mattel si Hasbro.
Procesul de dezvoltare a jucariilor, care dureaza de obicei 18 luni, a fost accelerat pentru aceasta franciza, Mattel colaborand direct cu Netflix pentru a nu compromite detaliile de design.
Papusile bazate pe Rumi, Zoey si Mira, membre de trupa ziua, vanatori de demoni noaptea, vor fi lansate in doua variante, inclusiv modele care canta hitul lor ”Golden”, aflat pe primul loc in Billboard. Personajele vor aparea si in seriile Polly Pocket, UNO si Little People Collector.
Papusile vor costa aproximativ 40–45 de dolari, iar capsulele Polly Pocket cu tematica ramen vor fi vandute la circa 8 dolari.
Unele produse vor ajunge in magazine abia in toamna.