
Papamobilul va fi transformat in unitate mobila medicala pentru copiii din Gaza
Unul dintre „papamobilele” Papei Francisc va fi transformat intr-o unitate mobila de asistenta medicala pentru copii si trimis in Fasia Gaza, a anuntat media oficiala a Vaticanului, citata de CNN.
Intr-una dintre ultimele sale dorinte inainte de moarte, Francisc a incredintat papamobilul folosit in timpul pelerinajului sau din 2014, in Tara Sfanta, retelei catolice de ajutor „Caritas” Ierusalim, pentru a ajuta la raspunsul in cazul situatiei umanitare grave din Gaza, anunta Vatican News.
Papa Francisc a cerut ca vehiculul sa fie folosit pentru a ajuta copiii raniti si subnutriti din enclava palestiniana devastata de razboi. „Caritas” Ierusalim a anuntat ca va transforma vehiculul intr-o statie de sanatate mobila, prin modernizarea acestuia cu echipamente medicale pentru diagnosticarea, examinarea si tratarea copiilor, precum si cu alte materiale vitale. Dotata cu medici si asistenti medicali, noua clinica pe roti va fi trimisa in comunitatile care nu au acces la facilitati de asistenta medicala functionale, odata ce accesul sigur in Gaza va fi fezabil. „Nu este doar un vehicul, este un mesaj ca lumea nu a uitat de copiii din Gaza”, a declarat Peter Brune, secretarul general al „Caritas” Suedia.
Pacea mondiala a fost un mesaj central pe tot parcursul pontificatului lui Francisc, care a solicitat, in repetate randuri, incetarea razboiului dintre Rusia si Ucraina si a celui dintre Israel si Hamas, ultima solicitare venind in Duminica Pastelui, cu o zi inainte de moartea sa. Francisc a facut apeluri aproape in fiecare seara la Biserica Sfanta Familie - singura biserica catolica din Gaza - care a servit drept adapost de facto pentru comunitatea sa de credinciosi si pentru unii musulmani, in timpul campaniilor militare israeliene care au urmat atacurilor din 7 octombrie 2023 ale Hamas asupra Israelului. Conclavul care va vota pentru succesorul lui Francisc se reuneste miercuri.