
P Diddy si-a aflat sentinta
Rapperul si producatorul american Sean "Diddy" Combs isi va petrece urmatorii patru ani si doua luni dupa gratii. Sentinta vine in procesul judecat la un tribunal din Manhattan in care a fost acuzat de prostitutie si proxenetism. Pe langa pedeapsa cu inchisoarea, starul trebuie sa plateasca si o amenda de 500.000 de dolari. In varsta de 55 de ani, magnatul hip-hopului american se afla in arest preventiv intr-o inchisoare din Brooklyn din septembrie anul trecut.
Combs a fost condamnat pentru infractiuni legate de prostitutie, dar a fost achitat de acuzatiile mai grave, de trafic de persoane si conspiratie la extorcare, care l-ar fi putut trimite in spatele gratiilor pentru tot restul vietii.
Intr-un discurs de aproape o jumatate de ora, judecatorul federal a descris modul in care Combs si-a folosit faima si puterea pentru a-si supune victimele. Rapperul a stat tot timpul cu capul plecat, iar la final, s-a intors spre cei peste 30 de membri ai familiei si prieteni stransi in spatele sau, in sala de judecata, si le-a cerut iertare. Inainte sa se pronunte sentinta, P Diddy si-a cerut scuze fata de doua dintre victimele sale si a spus ca si-a invatat lectia. El a adaugat ca perioada petrecuta dupa gratii l-a ajutat sa renunte la alcool si droguri.
Juratii au auzit, printre altele, declaratiile aduse de fosta lui iubita, cantareata Cassie Ventura. Femeia a povestit in fata instantei ca artistul a batut-o si a drogat-o in mod repetat. Cassie a mai declarat ca a fost fortata sa aiba relatii sexuale cu sute de straini, in timp ce Diddy filma si controla fiecare detaliu, uneori zile intregi.
Avocatii sai au anuntat ca intentioneaza sa faca apel.
Sursa foto: NBC News