Omenirea pierde obiceiul de a vorbi
Oamenii vorbesc din ce in ce mai putin. Un studiu realizat pe date din SUA, Europa si Australia arata ca numarul mediu de cuvinte rostite zilnic a scazut dramatic din 2005 incoace. Datele prelucrate in studiu se opresc in 2019, chiar inainte de pandemie si de explozia inteligentei artificiale generative.
In 2005, un om obisnuit rostea aproximativ 16.600 de cuvinte pe zi. In 2019, acelasi om spunea doar 11.900. O scadere de 28% in 14 ani — echivalentul a 120.000 de cuvinte pierdute anual per persoana sau mii de conversatii care nu au mai avut loc.
Primul reflex e sa dam vina pe smartphone si pe mesageria digitala, care sunt, intr-adevar, factori importanti, dar care se aplica in general doar persoanelor foarte tinere. Dar si cei peste 25 de ani vorbesc tot mai putin. Cauze: mai putine gospodarii multigenerationale, declinul comunitatilor religioase si civice, disparitia interactiunilor banale cu strainii — casele de marcat automate, livrarile la usa, comenzile online. Fiecare dintre aceste schimbari elimina cateva cuvinte din ziua unui om.
Aici nu este vorba numai de o pierdere la nivel social, ci de consecinte concrete la nivel individual, dat fiind ca o conversatie obisnuita e un exercitiu cognitiv intens: creierul trebuie sa asculte, sa proceseze, sa formuleze un raspuns si sa coordoneze vorbirea — totul in aproximativ 200 de milisecunde, iar vorbirea dezvolta abilitati sociale fine, printre care simtul momentului potrivit pentru a interveni si capacitatea de a-ti gestiona reactiile. Abilitati care nu se cultiva prin mesaje text.
Studiul amplu publicat acum a fost realizat de cercetatori de la Universitatea din Missouri-Kansas City si Universitatea din Arizona si s-a bazat pe analiza a 22 de studii anterioare, cu peste 2.000 de participanti cu varste intre 10 si 94 de ani.
Sursa foto: Dreamstime