2025-01-09 19:34:53

O prima oferta de achizitionare a TikTok in SUA, de la Project Liberty

Cu doar 10 zile inainte de intrarea in vigoare a interdictiei TikTok in Statele Unite, organizatia nonprofit Project Liberty, fondata de omul de afaceri Frank McCourt, a anuntat joi ca a inaintat o propunere pentru achizitionarea platformei de socializare de la compania chineza ByteDance, transmite CNBC.


Initiativa, cunoscuta sub numele de ”The People’s Bid for TikTok” (Oferta Poporului pentru TikTok), urmareste restructurarea aplicatiei pe o platforma detinuta de americani si pune accent pe siguranta digitala a utilizatorilor.


”Am inaintat o propunere catre ByteDance pentru a concretiza viziunea Project Liberty asupra unui TikTok reinventat – construit pe o tehnologie americana care pune oamenii pe primul loc. Astfel, platforma poate ramane activa fara a se baza pe algoritmul actual al TikTok, evitand interdictia, iar milioane de americani pot continua sa o foloseasca”, a declarat McCourt intr-un comunicat.


Un purtator de cuvant al Project Liberty a confirmat ca ByteDance a primit oferta, dar nu a oferit detalii financiare, dupa cum noteaza news.ro..


Vineri, Curtea Suprema a SUA urmeaza sa audieze argumentele legate de interdictie, care a fost promulgata in lege de presedintele Joe Biden in aprilie.


ByteDance a refuzat in repetate randuri sa vanda TikTok si a contestat legalitatea legii pe baza Primului Amendament.


Cazul a fost analizat de mai multe instante, iar Curtea de Apel a SUA pentru Districtul Columbia a decis, pe 6 decembrie, in favoarea legii, argumentand ca motivele de securitate nationala ale guvernului sunt suficient de convingatoare.


Intr-un document depus la instanta pe 9 decembrie, TikTok a estimat ca interdictia ar provoca pierderi de 1,3 miliarde de dolari in venituri si castiguri pentru micile afaceri si creatorii de continut din SUA, intr-o singura luna, afectand peste 7 milioane de utilizatori care folosesc platforma in scopuri comerciale.


Project Liberty propune transformarea TikTok intr-o platforma open-source, oferindu-le utilizatorilor mai mult control asupra datelor lor, conform misiunii organizatiei de a construi un internet mai echitabil si centrat pe utilizatori.


Initiativa este sprijinita de grupul de investitii Guggenheim Securities si firma de avocatura Kirkland & Ellis, avand sustinatori precum Kevin O’Leary, inventatorul World Wide Web-ului, Tim Berners-Lee, si mai multi avocati pentru siguranta digitala.

Vezi si