O metoda de slabit... nebunie curata
Un nou trend controversat face ravagii pe retelele sociale, promitand o metoda bizara de a pacali foamea: utilizarea foliei alimentare ca bariera intre gust si calorii. Tehnica, pe cat de simpla, pe atat de riscanta, presupune invelirea alimentelor in plastic inainte de a fi introduse in gura.
Utilizatorii mesteca energic mancarea prin folie pentru a simti textura si a trimite semnale de satietate catre creier, insa, in final, resturile sunt scuipate fara a fi inghitite. Sustinatorii metodei sustin ca simplul act de a mesteca si de a simti gustul alimentelor ar putea induce senzatia de satietate, fara aport caloric. Practic, corpul ar fi pacalit sa creada ca a fost hranit.
Desi promovat ca un "truc” de slabit, acest comportament ridica semnale de alarma in randul specialistilor, fiind considerat o metoda periculoasa care nu doar ca priveaza organismul de nutrienti, dar poate incuraja tulburari alimentare grave sub masca unei solutii rapide pentru dieta. Mai mult, exista riscul ca aceasta practica sa intensifice poftele alimentare pe termen lung, deoarece creierul nu primeste, in realitate, aportul energetic asteptat. Practica ar putea favoriza dezvoltarea unor tulburari grave, precum bulimia sau anorexia, prin asocierea placerii gustului si texturii cu lipsa caloriilor.
Nu este pentru prima data cand internetul promoveaza metode extreme de slabit. De-a lungul timpului, au aparut si alte tendinte controversate, precum injectiile "topitoare de grasime” vandute online sau dispozitive experimentale care blocheaza maxilarul pentru a impiedica mestecatul.
Sursa foto: Focus Malaysia